Reteaua Corect

Un milion de muncitori au părăsit Marea Britanie în 2020

Scris de newsreporter in 24 februarie 2021 la 12:33, in Business. 324 vizualizari Intra in discutie Taguri2020, Marea Britanie, muncitori, un milion shortlinkhttp://crct.ro/nxrd

Aproape un milion de oameni născuţi în afara Marii Britanii au plecat din această ţară pe parcursul anului trecut, într-un context în care pandemia de coronavirus pare să fi determinat cel mai mare exod de lucrători străini înregistrat până acum, conform datelor oficiale prezentate marţi, transmite Reuters, potrivit Știripesurse.

Cifrele Oficiului naţional de statistică (ONS) sugerează că în ultimele trei luni ale lui 2020 în Marea Britanie erau cu 795.000 de lucrători străini mai puţini decât cu un an mai devreme şi cu aproape un milion mai puţini rezidenţi născuţi în străinătate cu vârsta peste 16 ani, scrie agerpres.ro.

Citește și: ‘La vremuri noi, tot noi!’ Pensionari din Ministerul de Interne, ‘unși’ directori de Clotilde Armand și Ciprian Ciucu

Aceasta, în condiţiile în care Marea Britanie a înregistrat cel mai mare bilanţ al deceselor atribuite coronavirusului de tip nou din întreaga Europă şi a fost afectată în plan economic în mai mare măsură decât orice altă economie majoră. Impactul s-a resimţit mai ales în unele sectoare unde lucrau un mare număr de străini, cum este industria ospitalităţii, notează Reuters.

Cifrele difuzate marţi provin dintr-un sondaj oficial privind piaţa muncii din Marea Britanie şi nu se referă la principalele statistici privind imigraţia, care a fost suspendată din cauza pandemiei, iar Oficiul de statistică a atenţionat că trebuie "folosite cu prudenţă" din mai multe motive.

Citește și: Video. Scenă uluitoare! Dan Barna și-a luat aere de vicepremier!

Mai întâi, metoda de raportare a răspunsurilor la numărul total de britanici porneşte de la premiza că populaţia generală a Regatului Unit a continuat să crească în acelaşi ritm ca înainte de pandemie, ceea ce generează un punct de pornire potenţial eronat. De asemenea, studiul nu ţine cont de fluxurile migraţiei, iar pandemia a determinat înlocuirea interviurilor realizate de Oficiu cu discuţii telefonice, deci este mai greu de spus dacă scăderea numărului de respondenţi străini reflectă într-adevăr o modificare a eşantionului.

În orice caz, potrivit lui Johathan Portes, profesor de economie şi politici publice la King's College din Londra şi fost responsabil al Departamentului britanic pentru muncă şi pensii, se poate conchide că a avut loc realmente o migraţie în masă.

"Nu am nicio îndoială că am fost martorii celui mai mare exod din Marea Britanie, fără precedent în istoria recentă", a afirmat Portes, menţionând că e greu de spus dacă aceşti lucrători vor mai reveni după terminarea pandemiei.

De exemplu, cetăţenii Uniunii Europene care nu şi-au făcut formalităţile pentru a se asigura că îşi păstrează dreptul de rezidenţă în Marea Britanie după Brexit s-ar putea confrunta cu dificultăţi legale.

Lucrătorii născuţi în UE reprezintă majoritatea celor plecaţi din Regatul Unit în ultimul an, potrivit cifrelor Oficiului de statistică britanic, iar modul în care calculează ONS face posibil ca cifrele avansate să fie subestimate, a mai remarcat profesorul Portes.

În opinia acestuia, alte evoluţii sugerate de datele ONS, cum ar fi întoarcerea din străinătate a peste 1 milion de britanici, par neplauzibile, a mai consemnat Reuters.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.