Reteaua Corect

Teszari de la DIGI vrea să cumpere Telekom folosind banii primiți de la Viktor Orban

Scris de newsreporter in 21 noiembrie 2023 la 09:52, in Business. 1716 vizualizari Intra in discutie TaguriClever Media, csat, digi, OTE, Telekom, teszari, viktor orban shortlinkhttp://crct.ro/nCew

Astăzi, despre un subiect tabu al presei de business, sugrumată de sindromul “publicitate pentru tăcere”: ultramonopolul lui Teszari Zoltan, patronul Digi, pe piața telecom, miliardar blindat cu implicarea total necompatibilă în piața media, a drepturilor de transmisie a competiilor sportive și care are drept scut șantajul dur și silențios la adresa competitei.

Un cal troian ascuns intr-un alt cal troian

Gazeta Sporturilor a publicat acum trei zile informația potrivit căreia OTE, companie din Grecia si Deutsche Telekom, au semnat un acord cu Clever Media pentru achiziționarea operațiunilor Telekom România Mobile.

În fapt, informații mult mai elaborate au fost furnizate de ZF printr-unul dintre cei mai serioși jurnaliști ai săi, Adrian Seceleanu, iar articolul nu a avut tracțiune datorită faptului că a fost restricționat la citirea gratis și introdus la tâmpenia de ZF Corporate, ediția electronică pe bani a falimentarei publicații.

Seceleanu dă insighturi foarte bune despre tranzacție:

“Acordul ar fi sub forma unui SPA - share purchase agreement (acord de vânzare a acţiunilor), dar entitatea care a semnat cu DT şi OTE ar putea fi alta decât Clever Media Network, cea mai cunoscută firmă din grup, cu care este asociat numele lui Tomşa. A fost creat probabil un SPV, un special purpose vehicle, o entitate specială pentru acest acord”, afirmă o sursă din piaţă.

“Tranzacţia nu s-a semnat cel mai probabil prin Clever, dar grupul a fost implicat în toate discuţiile. Entitatea poate fi o firmă din România sau un offshore din Cipru, este un detaliu mai puţin important”. (mentiune din articolul jurnalistului ZF Adrian Seceleanu)

Adrian Tomşa ar fi obţinut promisiuni de finanţare de la mai mulţi investitori locali (se vehiculeaza numele unui om de afaceri ce a fost actionar in RDS-RCS si numele unei banci), împreună cu care ar fi reuşit să convingă DT şi OTE că ar fi capabili să susţină o tranzacţie de 100-110 mil. euro, cât ar putea costa operaţiunile Telekom România Mobile (TKRM), luând în calcul o evaluare tipică pentru această industrie - un multiplu de 5 - 6 aplicat profitului operaţional raportat de operator.

 

Clever Media, care deține postul Prima și alte surate tv fără importanță, dar și drepturile de televizare ale meciurilor de Superligă, nu este altceva decât compania săgeată a lui Zoltan Teszari, bossul Digi, care de câțiva ani pune la cale o operațiune de consolidare nu a unui monopol, că deja îl deține, ci de distrugere a altor actori din piață: Vodafone și Orange.

O fi făcut aseară Prima ceva audiență fiindcă a avut monopol pe meciul Israel-România, dar, în rest, Prima TV e un canal foarte slab ca audiențe, având în vedere pretențiile.

 

Dorința ”Calului Troian”, Adrian Tomșa, de a cumpăra Telekom este de fapt obiectivul mai amplu al Rusiei de a capusa indirect Europa, de aceasta data cu banii lui Viktor Orban, premierul Ungariei, dați lui Teszari intr-un anumit context, pentru ca el sa penetreze una din zonele sensibile și strategice ale României, zona de telecom, fapt care ar trebui să îngrijoreze la nivel maxim CSAT, fiindcă discutăm de o zonă strategică de maximă importanță mai ales în contextual regional actual.

 

Exact de aia m-am pornit să scriu această analiză, fiindcă mi s-a dat de înțeles că tranzacția Clever-Telekom se află în analiza Consiliului de Apărare al Țării și, dacă e așa, aș vrea că CSAT să aibă pe masă și perspectiva unui jurnalist de investigații cu experiență de 25 de ani. 

Calul troian pare o poveste veche, oricum, rușii au inventat si strategia Matrioska, o abordare neconvențională și până acum eficientă prin care au acaparat (sau influențat) organe mass media, rețele sociale, producție și distribuție de țiței și acum telecom.

Sunt singurul jurnalist din România la care veți citi această abordare, singurul care-și asumă să scrie povestea adevărată a unuia dintre cei mai nocivi cetățeni români din această țară: Zoltan Teszari.

Pentru a înțelege foarte bine această piesă de teatru este foarte important să aveți răbdare să-i cunoașteți pe actori și contextele în care au performat până acum.

Durează un pic, dar de aia am eu cititori deștepți, nu?

Orange și Vodafone

Orange și Vodafone sunt companiile care se confundă cu procesul de democratizare și europenizare al României, în sensul că aceste două reputate companii din Occident au adus în România, în vremuri confuze, primele standarde de etică financiară, primele programe de responsabilitate socială, investind sute de milioane de euro în infrastructură, în niște vremuri în care România se milogea la FMI pentru o tranșă de subzistență de 50 de milioane de dolari.

Orange și Vodafone au adus românilor libertate de comunicare și exprimare în vremuri în care familiile lor erau despărțite de mersul la muncă în Italia sau Spania.

Orange și Vodafone au stat în piața românească și când vremurile au fost proaste și nu au dat bir cu fugiții ca alte multinaționale.

Zoli

Teszari Zoltan, patronul direct al DIGI (detine 60 la suta din grupul de telecom) si indirect al Clever Media este omul jocului, al strategiei, dar cât mai din umbră.

Lucru pe care mulți dintre adversari sau comentatori îl consideră ca fiind o boală psihică sau o deviație emoțională. Chiar dacă anonimitatea i-a adus foarte mult succes în viață și a fost elementul esențial în strategia sa de construire a RCS RDS, faptul că a stat mereu printre tufișuri l-a făcut și pe el să pară inadecvat în multe dintre proiectele inițiate. L-a facut să pară necunoscător al realităților de moment. Un corijent al culiselor acestui stat care se distinge în ultimii 33 de ani prin jocuri letale de putere.

Zoltan Teszari suferă de sociofobie. E o tulburare psihică, o anxietate socială caracterizată de teama de evaluări negative, de critică, teama de a fi respins, teama de conflicte, cu frici nejustificate în fața unor pericole inobservabile și adesea inexistente în realitatea extra-subiectivă, acestea fiind proiecții ale unor asocieri neconștientizate, ale unor situații traumatizante din trecut conexate noii experiențe, sau ale unor anticipări disfuncționale (gînduri automate iraționale, supoziții neîntemeiate, raționamente eronate ce au la bază astfel de supoziții) care marchează dezadaptant psihobiografia fobicului.

Persoanele cu fobie socială se pot teme însă și de anumite aspecte concrete: să vorbească în public, să servească o cafea cu o persoană nouă, să fie supuse unui examen psihologic sau să meargă la psiholog, să performeze în public, să utilizeze toaletele publice sau pe cele de la serviciu, să mănînce în restaurant, etc.

Teszari bifează toate simptomele acestei probleme de sănătate mentală cronică:

  • prezintă o teamă intensă de a nu se face de râs în fața altora;

  • se îngrijorează legat de cum se vor simți și cum se vor comporta în fața altora;

  • se tem că ceilalți îi vor judeca sau “își vor da seama” cum sunt cu adevărat;

  • resimt o teamă intensă în preajma altor persoane, mai ales în preajma persoanelor pe care le consideră importante sau a persoanelor necunoscute;

  • încearcă să evite locurile în care sunt mulți oameni;

  • au dificultăți în a-și face prieteni sau a menține relații sociale;

Digi

Digi este Ryan Air-ul de success al industriei telecom, dacă ar fi să-l portretizăm într-un mod mai simplu. Inițial, a fost un merging intre TVS, o mica firma din Brasov si RDS, o firma mica de cablu din Oradea, semințele care au creat mai apoi Digi și nebunia aparent inovativă a unui orădean de etnie maghiară, Zoltan Teszari – un băiat despre care v-am aratat mai sus ca are probleme psihologice aparte care l-au făcut mereu să stea de-o parte de lumina reflectoarelor, motiv pentru care în presa de business pupincuristă a fost numit adeseori pentru show “miliardarul fără chip”. 

Chiar dacă ”fără chip”, Teszari a avut o prezență foarte consistentă și rapidă în piața de la finele anilor ‘90 din industria telecom, anii ăia confuzi în care nu exista procuratură, garda financiară, iar instituțiile de forță erau niște glume.

Speculând birocrația comercială și juridică a lui Orange și Vodafone, Teszari a observat că in industria de cablu există un potential incredibil de achiziții din rândul actorilor mici care-și dezvoltaseră imediat după revoluție, companii minuscule de cablu, de cartier ca să zicem așa, profitând de teribila foame a unui popor ce nu a văzut la televizor nimic timp de 30 de ani.

În timp ce Orange și Vodafone erau ocupați cu investiții în rețele și operau cu cuvinte necunoscute pentru români precum ”due dilligence”, ba aveau și contracte pompoase de 150 de pagini, Teszari mergea peste fiecare patronaș din fiecare cartier al municipiilor reședință de județ și-i cumpăra cu fulgi cu tot, cu o grămadă de cash pe masa, adeseori la negru, și în baza unor contracte de maximum 2 pagini, simple, ca să nu se sperie guvizii.

Bine, nu mergea chiar el, fiindcă lui Teszari îi repugnă orice contact cu ființele umane, îl trimitea la înaintare pe sluga sa, Adrian Tomșa, la acea vreme un tip oarecare, dar cu mare disponibilitate de a asculta ordinele noului său patron.

Achizițiile organice, făcute cu răbdare, dar și extrem de rapid, l-au adus pe Teszari în postura de actor neașteptat și important al industriei de telecom, care începea deja să se diversifice și să evolueze tehnologic. De la cablu și telefonie fixă, la internet fix, celulare și date fixe și carismaticul 3G.

Intrarea în piață la modul efectiv s-a întâmplat printr-o campanie de marketing extrem de agresivă prin care în cel mai deșănțat mod și fără nicio reacție, a fost promovat la nivel national pe radio și televiziuni, dumping-ul la modul cel mai nerușinat posibil.

De-a lungul a 16 de ani, Digi a inundat piața cu oferte mai mult sau mai puțin mascate de dumping care nu aveau cum să aibă sustenabilitate financiară.

Teszari a acaparat piață făcând dumping, dar susținând aceste pierderi cu TIR-uri de împrumuturi făcute la bancile externe sau interne.

Nu putem uita, sub nicio formă, episodul carotării încrederii românilor în momentul listării Digi la bursă, considerata o frauda de proportii trecuta cu vederea de ASF. Da, stiu, o zicea la ACEA vreme, penalul de Darius Valcov, dar asta nu face mai putin demne de interes argumentele sale.

ROMTELECOM/OTE/TELEKOM

Privatizarea Romtelecom este unul dintre cele mai răsunătoare eșecuri de privatizare ale statului român. Romtelecom a fost vândut la greci în 2006, apoi managementul grecesc desemnat să se ocupe de brandul COSMOTE în România a violat infrastructura în voie, a furat de a rupt și astfel Deutsche Telekom, un stâlp al telecomunicațiilor în Europa, a fost nevoit în 2014 să intervină direct în piața românească. Ca să spele cu forța propriului brand global mizeria din România.

Însă lucrurile erau mai rele decât credeau nemții. După primul an, nemții se făceau de râs în România anunțând la capitolul “realizări” penibilul fapt că pagina de facebook a Telekom România ar fi atins un milion de fani… asta în condițiile în care nemții promisesera investiții în infrastructură, transformarea orașelor românești în smart cities, mutarea în România a unor centre proprii de inovație.

De ce au ratat nemții? Fiindcă în consiliul de administrație al Telekom România și în structurile de top management, angajații români au pactizat cu grecii împotriva nemților, hahaha, adică împotriva ditamai proprietarului (DT era owner majoritar și la operatorul din România și la cel din Grecia): se blocau proceduri, se birocratiza elegant și long term luarea oricărei decizii, în timp ce grupuri de interese externe firmei se înfruptau din bugetul anual al firmei sau din patrimoniul ei (a se vedea cum a fost dezmembrat impozantul portofoliu imobiliar al Romtelecom).

 

Dă-i lui Zoli un deget, că îți taie mâna și te șantajează cu ea

Profitând de un stat slab, de guverne corupte și sensibile la șpăgi, de un Consiliu al Concurenței mai lălâu ca apa de ploaie, Teszari a început să intre, încetul cu încetul și în alte industrii. Gest care în alte țări este sancționat drastic de autoritățile de reglementare în domeniu.

A început cu industria media, unde a dezvoltat o salbă de produse de genul Digi 24, Digi FM, apoi a intrat abrupt pe piața drepturilor de televizare, însă nu direct, ci șantajându-l financiar pe omul de afaceri clujean Arpad Paszkany, fostul patron al CFR Cluj, care avusese proasta inspiratie sa le cumpere folosind un off-shore ca paravan si expunandu-se financiar.

Teszari era deja la apogeul forței sale de dominație ca patron al Digi. Făcea o grămadă de bani din telecom și controla piața de cablu. Crease aparent cel mai spălat trust de presă, asta la sugestia SRI, care dorea o alternativa la “toxica” Antena 3, și controla cea mai mare bucurie a românilor: fotbalul.

În plus, când SRI-ul nu observase, Teszari își plantase, încă din 1999, firma Digi în Ungaria, controlând în acest fel și comunicațiile și consumul media al românilor de acolo.

Și atunci, pe neașteptate, pe Teszari l-a trăznit DNA-ul, distrugându-i pentru multă vreme eșafodajul de anonimitate, dar anulându-i și controlul total asupra Digi. Scandalul cu DNA si acuzatiile de coruptie l-au expus si l-au lovit acolo unde e cel mai sensibil: la imaginea sa. Miliardarul fara chip care nu aparuse niciodata in presa era acum pe toate televizoarele. Cred ca a facut apoplexie…

Dacă presa de business îi spunea ”miliardarul fără chip”, eu îi spuneam lui Teszari, ”miliardarul cu chipiu”, aluzie la faptul că sunt și astăzi 100% convins că, în momentul loviturii DNA, Securitatea (că o fi SRI, sau ”statul paralel”), a preluat controlul trustului Digi si managementul “chestiunilor delicate” din RDS-RCS.

Da, Teszari este azi cel mai mare acționar, dar nu mai controlează de ani buni jucăria. De aia, suparat, a pus la cale un “copil din flori”.

După ce apele s-au liniștit, Teszari a conceput un plan pervers de lucru pentru a nu pierde tot ce construise până atunci. Mai mult, dorea să prospere și mai tare, dar de această dată pe alte premise: să creeze o organizație de media de aceasta dată în care să nu apară deloc, o organizație din care securiștii să nu mai facă parte și mai mult de atât, să o controleze 100 la sută prin vechea sa săgeată Adrian Tomșa pe care l-a transformat ad-hoc din moroșan cu gaci, în ditamai mogul. Prin ea mai apoi, Teszari voia sa foloseasca imbietoarea momeala a drepturilor sportiva pentru a consolida awareness-ul grupului media nou format si pentru a-si JEFUI concurenta. Ca asta e cuvantul. JAF.

Profitând de vulnerabilitatea financiară a fostului patron al CFR Cluj, Arpad Paszkany, care o ratase grav în 2013 cu proiectul Televiziunilor Look, Teszari l-a finanțat pe Tomșa să achiziționeze de la acesta canalele Look care, deși penibile ca audiență, îi asigurau pe repede înainte intrarea în piața media a proxy-ului său.

Încet, pe nesimțite, dintr-o societate de apartament, care pierdea milioane în primii ani, firma lui Adrian Tomșa a reușit niște lucruri magice, imposibil de realizat în mass-media intr-un timp asa scurt si într-un context economic corect, în care te finanțezi și crești din banii de publicitate ai pieței din România.

Până în 2017, firma de apartament a lui Tomșa făcea bani de semințe și era pe pierderi. După “incidentul” DNA, când Teszari s-a decis să creeze un “frățior” din flori pentru RDS, cifra de afaceri s-a mărit de 73 de ori! Ce “minune”!

Tomșa s-a pus pe achiziții serioase, recuperând de la fugarul Cristi Burci mica nestemată Prima TV, intrând apoi într-un parteneriat cu sulfurosul Orlando Nicoară, pentru a dezvolta o televiziune de business Profit TV și o alternativă la Ziarul Financiar, profit.ro.

Orlando Nicoara urma sa devina fata “spalata” a diviziei de drepturi sportive, omul de legatura cu “trusturile”. Orlando e din aceeasi “divizie” cu Dragos Stanca si Tolontan, imagine de profesionist pe afara, inauntru leopardul. Un leopard care te santajeaza elegant si iti taie carotida cu lacrimi in ochi.

Aici se impune o paranteza triunghiulara, intr-un text si asa complicat.

Afacerile lui Adi Tomsa, alea care nu au legatura cu Teszari la nivel de industrie sunt praf. Sereleurile de media ale lui Tomsa dinainte de planul lui Teszari de a crea un trust paralel cu Digi sunt praf: cifre de afaceri mici, profituri penibile.

Tot ce are insa legatura cu anul 2017, adica cu noul proiect paralel initiat de Teszari prin Tomsa, cunoaste “succesuri” inimaginabile.

Un prim exemplu: EAD, firma care gestioneaza drepturile evenimentelor sportive.

Al doilea exemplu: Clever Media, “firma in vorbire”:

Din firmele astea, se “ingrasa” subit altele: una cu nume similar - Clever Business Transilvania - pac, 8 milioane de euro pe 2022!

Vine alta firma: ATTP TELECOMMUNICATIONS SRL, pac - 9 milioane de euro in 2022!

 

Și atunci mă roade o întrebare: dacă Clever Network Media, firma care are ca brand-stindard Prima, că restul canalelor nu contează, rulează 45 de milioane de euro în 2022, de ce face așa audiențe super mici?

Uite, am mai jos cifra de afaceri a firmei ce gestionează Antena 3: cifra de afaceri de trei mai mică ca și firma lui Tomșa, audiențe de 10 ori mai mari. Ce nu e bine aici, domnilor? Se spală bani în Clever Media Network sau e prost management în cheltuieli? Tztztz, complicat…

 

Hainele cele noi ale Trustului care nu exista

În fapt, necunoscutul Adrian Tomșa a ventilat în fața CNA, în ultimii ani, “un potpuriu” de proiecte media, pentru care a obținut, fără câcnire, autorizări și aprobări. Stați liniștiți, CNA știa, oricare a fost garnitura de membri, că Tomșa e Teszari și că aparențele nu înșeală.

 

Dacă nu îl avea pe Teszari în spate, lui Tomșa nu i-ar fi trecut nimic atât de repede în CNA.

Există falsa impresie că Adrian Tomșa sau Teszari, stăpânul stău, ar fi putut dori, sau ar dori, să creeze un trust de presă adevărat, integru, cu aderență.

Dar Teszari și Tomșa sunt niște oameni foarte simpli din punct de vedere bazal, ei cunosc doar golăniile din business-ul de cablu și nu au rafinamentul să înțeleagă sau să respecte presa.

Este și motivul pentru care Digi 24, în ciuda investițiilor imense, a avut audiențe penibile și după ce ”securitatea” a preluat controlul postului, cand, intr-o clipita, au dispărut și aura de integritate și profilul de dreapta al postului.

De aia Prima TV rămâne în mocirla rataților audiențelor, fiindcă Tomșa, în afară de niște senzaționali precum Mircea Dinescu sau Radu Banciu, nu vrea să creeze decât o aparență de trust de presă.

Tot de aia, Tomșa l-a și dat afară pe Dragoș Pătraru, pentru că, prin linia sa editorială libera, acesta îi crea lui Tomsa, implicit lui Teszari, probleme cu Puterea. Și, după ce a fost umilit în trecut, Teszari nu mai vrea sub nicio formă să mai intre în contre cu mai marii zilei. Oricare ar fi ei.

 

În fapt, niciodată intenția cuplului Tomșa-Teszari nu a fost să creeze un trust de presă adevărat.

Teszari a creat o salbă de televiziuni - de business, de agricultură, de știri sau generaliste, tocmai pentru a putea, cu noul trust Clever Media, să-și căpușeze propria firmă și anume RCS-RDS. Ba chiar să și șantajeze concurența.

Argumentul căpușării și, în același timp, spada șantajului sunt drepturile sportive pentru SuperLigă, pe care Tomșa le-a achiziționat tot finanțat indirect de Teszari. Pentru că la situația financiară proastă pe care o avea societatea in trecut, este imposibil să creadă cineva normal la cap că Tomșa ar fi avut bani să liciteze.

Jocul malefic imaginat de Teszari este foarte complicat, dar extrem de eficient. În relația cu RCS-RDS/Digi el are argumentul, puternic în fața celorlalți acționari, că Clever Media, în calitate de proprietar al drepturilor sportive, trebuie să primească bani de la RCS-RDS pentru ca și firma de cablu, prin extensiile sale Digi 1, 2, 3, 4, să aibă fotbal de difuzat. Sau alte transmisiuni. Astfel încât, milioane de euro din banii companiei, deci și ai Securității, se duc spre Clever Media.

Această căpușăreală mai este dublată de una, pentru că patronul practic este același, chiar dacă nu în scripte: toate canalele Clever au regim și poziții preferențiale în grila Digi, deși nici dracu nu se uită la ele.

Ba le-a băgat pe toate si pe gatul CONCURENTEI! Cel puțin pentru una, ma refer la Prima, a santajat acesti operatori sa plateasca bani extra pentru mizeria de Prima TV, vă explic jos cum.

Știind foarte bine că fotbalul rămâne una dintre puținele plăceri vinovate ale acestui popor (vezi foto mai jos cu audientele meciului de aseara cu Israel) și că transmisiile sportive din orice sport mai important il fac pe roman să aleagă sau să renunțe la un operator de cablu, Clever Media s-a dus cu șantajatul și la concurență, lucru care este de domeniul fantasticului.

În august 2023, s-a desfășurat una dintre cele mai ascunse operațiuni de șantaj economic prin intermediul lui Orlando Nicoara, în care Orange și Vodafone au fost obligate să plătească pentru noul pachet de drepturi sportive, o sumă nesustenabilă financiar pentru ele.

Bineînțeles, de frică să nu piardă clienți, Orange și Vodafone nu au avut ce face și ambele companii au acceptat și a doua parte a șantajului. La Vodafone și Orange toate ”bijuteriile” prăfuite ale Clever Media au pastrat locul de cinste în grile. Si da, platesc si taxa de protectie pentru Prima TV, postul penibil cu audiente penibile care s-a autoscos din must-carry ca sa poata fi completat santajul.

 

“Când sunt mai mulți jucători teoretic competiția este mai mare și rezultatele ar trebui să fie mai bune pentru consumatori. Dar asta se întâmplă când autoritățile de reglementare își fac treaba, când ANCOM și Consiliul Concurenței acționează cu înțelepciune. Degeaba avem 4 operatori și unul vine din Rusia prin proxi sau unul cooperează cu China comunistă când este atât de evident că ar trebui să avem mai mare grijă de țara noastră într-un context tot mai complicat”.

declaratie facuta acum trei zile pe Facebook de Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională nov. 2015 - iul. 2016

Monopol, supramonopol să inălțăm!

 

În acest moment, grupul RCS-RDS Digi detinut de Teszari are:

  • cifra de afaceri mai mare ca Vodafone pe 2022 (975 mil. euro vs. 949 mil. euro)

  • profit dublu fața de Orange Romania (269 milioane euro profit versus 121 milioane euro profit)

  • monopol pe telefonul fix pe peste 50% din piață

  • deține trust media

 

În acest moment, Clever Media, controlată în realitate de Teszari are:

  • un portofoliu de stații tv și siteuri web, toate cu audiențe ultramodeste și trafic infinitezimal (ca să vă imaginați ce slabe sunt produsele lui Tomșa, nici măcar profit.ro nu e auditat BRAT/SATI, asta fiindcă s-ar vedea imediat că nu au trafic)

  • cel mai puternic portofoliu pe piata de transmisiuni sportive: prin canalele Prima Sport, Clever Media transmite SuperLiga, Champions League, Premier League, La Liga, Serie A, Ligue 1, Bundesliga, Champions League la handbal, preliminarii EURO 2024 și Formula 1.

Este de o evidență de netăgăduit că Teszari deține media direct și indirect, operațiune ce este incompatibilă cu industria telecom și controlează agresiv exprimarea comerciala a concurenței, a operatorilor telecom Orange și Vodafone prin drepturile sportive ale Clever Media cu care aceștia sunt șantajați. 

Teszari știe că Consiliul Concurenței e o instituție moartă și controlată politic și a abuzat de această vulnerabilitate cât a putut. În alte țări civilizate, proprietarii de rețele de cablu sau telecom nu au voie să se implice în media. 

Tupeul duetului Teszari-Tomșa a mers până într-acolo încât au vrut acum un an să cumpere chiar și un reputat club de fotbal: Dinamo. Adică să altereze până și competiția fotbalistică pe care deja o influențează în forță prin faptul că ei gestionează drepturile de transmisie a Superligii și tot ei controlează fluxul de bani către cluburi!

 

Obiectivul final: Rusia în România

Dacă va reuși să cumpere ce a mai rămas din Telekom, adică: 1,86 milioane de abonați și 2,21 de milioane de utilizatori Pre Pay, cuplul Teszari si Tomsa, prin Digi si Telekom (sau cum se va rebrandui noul operator) ar ajunge la un “ultramonopol” și la fix, și la mobil.

Asta e jocul de teatru mustind de falsitate al lui Teszari: RDS-RCS prin Digi nu licitează la Telekom, noi nu avem niciun interes, spun ei, dar să nu câștige nici Vodafone (singura companie real interesată din concurență), așa că hai să intre pe piață “în spiritul competitivității” un al patrulea actor.

Atâta doar că acest posibil nou intrat în piață nu e deloc “neutru”, ci este marioneta lui Teszari.

Bucata de Telekom rămasă la vânzare este juicy și are un oarecare potențial.

Repet, Digi știe că nu o poate cumpăra direct fiindcă putoarea de monopol ar fi mai mare, așa că a băgat la înaintare Clever Media, săgeata persoanei fizice Teszari, cu două variante inițiale de obiectiv:

A) Chiar să câștige achiziția pe Telekom,

B) Să încurce licitatia și să o amâne cât mai mult cu putință, pentru ca niciunul dintre concurenți să nu o poată lua.

Dintre cei doi concurenți, Orange și Vodafone, cel mai periculos competitor este Vodafone România, lucru pe care Teszari și Tomșa l-au intuit deja, motiv pentru care, în ultimul an, pe canalele lor media, în special pe cele on line, au început să apară atacuri la adresa Companiei Vodafone, cu o paleta largă de registre: de la atacuri la noul CEO, până la profitabilitatea companiei.

Acest proces de șantaj media se numește ”fezandare” și are rolul de a hărțui “ținta”.

Știind că sunt pe cale să convingă Deutsche Telekom și OTE să semneze cu Clever Media (sau entitatea special creată), Adi Tomșa și Zoltan Teszari au dezlegat brațul armat media al lui Orlando Nicoară și, de la începutul lunii noiembrie, chiar pe profit.ro, deținut de grup sau pe site-uri “partenere”, a “plouat” cu articole critice la adresa Vodafone, ba chiar și CEO-ul Achilleas Kanaris a fost luat la țintă într-un limbaj total nespecific lui profit.ro. 

Aici e totul despre perspective. Una ar fi perspectiva exagerat de calomnioasa a grupului Teszari/Tomșa/Orlando Nicoară cum că Vodafone ar fi pe sponci cu banii în România, ceea ce este imposibil. Dar, sigur, pe “canalele” lor pot să strige ce vor.

O altă perspectivă e că Vodafone și-a demonstrat bonitatea financiară nu mai departe de finele lui 2022 când a punctat serios la licitația pentru spectrul 5G organizată de ANCOM:

Vedeți, dragi cititori, exact participarea la mult hulita, dar și mult așteptata licitație pentru 5G care a avut loc fix acum un an, ar fi trebuit să dea lumii măsura bonității și puterii financiare a RCS-RDS/Digi. Dacă "era să fie”. Dar Teszari nu vrea să investească, merge mereu pe principiul “ieftin și prost”.

RCS&RDS a licitat spectru 5G punând la bătaie doar 45 de milioane de euro (concurența “falimentară” a pus de 7 ori mai mult), iar 4 dintre blocurile de spectru luate de Teszari sunt în banda de 2600 MHz, pentru care drepturile acordate sunt valabile doar pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 5 aprilie 2029, adică 6 ani de zile, în timp ce Orange și Vodafone au plătit cash pentru blocuri de spectru 5G cu drepturi ce se întind de la 22 la 25 de ani. 

De aia Teszari hartuieste Vodafone. Nevoia disperata ca Tomsa sa ia Telekom 

Tomșa și Teszari știu că standardele corporatiste ale companiei Vodafone nu îi permit acesteia să reacționeze, așa că ei se comporta ca niște golani, defecând în galoșii boierilor mari.

Având în vedere anunțul recent și anume că intenția Clever Media este foarte concretă și că ar fi semnat un acord de principiu cu OTE și Deutsche Telekom, înseamnă că se anulează obiectivul de a bloca concurența de a licita pentru Telekom și că Teszari chiar își dorește să creeze un RDS mai mic prin intermediul săgeții sale, Adrian Tomșa.

De ce e asa mare graba pentru cuplul Teszari-Tomsa?

Păi, în afară de problema monopolului, RDS-RCS/Digi nu se poate băga, fiindcă are probleme mari cu finanța. Cu brandingul financiar. Înoată în ape foarte tulburi.

Strike one. Prima “știre” ignorată total în România, căci presa de business se prostituează, dar oglindită la secundă în presă spaniolă, este informația importantă că ditamai agenția de rating Moody’s a cam întrerupt colaborarea cu Digi și și-a retras ratingul. Semn rău.

Strike two. În septembrie 2013, un articol extins din Forbes menționează câteva afirmații grave făcute de una dintre cele mai respectate firme de audit din lume, KPMG, care a tras multiple semnale de alarmă în legătură cu activitatea DIGI. 

În articol se menționează: ”Auditorul Digi, KPMG, a dezvăluit, de asemenea, o serie de semnale de alarmă organizaționale. Pe lângă documentația contabilă îndoielnică, raportul financiar 2022 al KPMG subliniază structura de guvernanță corporativă excesiv de centralizată a Digi, precum și "diversele procese judiciare și de reglementare" cu care se confruntă compania, inclusiv o acuzație de corupție în România. În mod crucial, aceste defecte interne cultivă neîncrederea investitorilor într-un moment în care investițiile în rețele sunt extrem de necesare, ceea ce face că potențiala achiziție a activelor Orange de către Digi să fie un risc de care piața spaniolă de telecomunicații trebuie să fie protejată.”

Ați înțeles, da? KPMG consideră că Digi are documentație contabilă îndoielnică și că nu e în regulă nici cu autocrația managerială a lui Teszari în interiorul companiei, obsedat să știe toate detaliile, lucru care merge la un SRL, dar nu mai merge la o companie listată, prezentă pe multe piețe și cu tone de angajamente financiare la bănci. Și apropo de bănci…

Strike three. În timp ce Orlando Nicoară lasă “pe surse” la ZF informația că Tomșa s-a înțeles cu Deutsche Telekom și OTE să ia Telekom, în Spania a apărut tot în reputatul CincoDias (grupul El Pais) informația că datoriile Digi au crescut cu 30 la sută, la 1,31 miliarde de euro la final de septembrie, în condițiile în care, atenție!, în 2024 are de rambursat 109 milioane din obligații și credite ajunse la maturitate, iar în 2025 are de rambursat 606 milioane!!!

Și asta nu e totul. Nici asta nu se știe în România. 

În iunie 2023, Digi a convins un sindicat de bănci conduse de Santander și ING să îi extindă o linie de credit luată în 2021 și să o suplimenteze cu încă 100 de milioane pentru operațiunile din Spania, acolo unde joacă alte cărți importante, căci vânează activele în surplus ale merging-ului dintre Orange și MasMovil, operațiune aflată în acest moment în analiza Comisiei Europene.

Dacă i-ar ieși manevra, ar deveni al patrulea operator în Spania.

Dacă îi va ieși manevra din România și Tomșa va hali Telekom, Teszari va avea nu numai ultramonopol, dar își va biciui concurența, pe Orange și Vodafone, mai abitir decât o face acum.

De aia, pe lângă problema financiară încă bine ascunsă, Teszari nu poate sări la ambii iepuri, și la cel spaniol, și la cel românesc. Fiindcă nu îl ține să lupte în numele brandului pe două fronturi, ar alerta imediat mecanismele de supraveghere anti-concurență europene, care nu sunt deloc adormite precum e Consiliul Concurenței.

Trebuie sa faca pe silent ambele take-over-uri.

Viktor Orban, amicul lui Putin, îl cash-uiește pe Zoli să depună icre rusești in Europa

Apare întrebarea dacă această construcție elaborata și perversa ar avea solvabilitatea necesară de a pune jos, pe masa, cel puțin 100 de milioane de euro, așa cum se estimează că ar putea costa pachetul de Telekom.

În mod real, dacă ar fi să fie singur, Tomșa nu ar avea de unde să bage acești bani. Dar pentru că nu e singur și îl are în spate pe Teszari el va fi finanțat de către acesta din niște bani cu totul speciali, a căror poveste nu a fost spusă încă.

 

Este vorba de banii proveniți în urma exit-ului aparent fortat pe care Teszari ”a fost nevoit” să-l facă din Ungaria in 2022.

Este vorba despre 625 de milioane de euro pe care Teszari și Digi i-au încasat să se cărăbănească din Ungaria. În orice moment al discuției, să nu uitați că SRI i-o fi controlând grupul ca și forță, dar tehnic și financiar, Teszari are 60 la sută din tot ce înseamnă RDC-RCS/Digi.

Intempestiva “ejaculare” a lui Digi din spatiul ungar a șocat mediul economic local, mai ales că a fost împachetată în niște dume foarte “respectabile” de PR. În presa maghiară și românească a fost fâlfâită informația potrivit căreia Viktor Orban s-ar fi supărat pe Teszari că a intervenit cu cash și forța internetului în influențarea ultimilor alegeri din Ungaria și că i-ar fi acordat un ultimatum de plecare decent: să vândă unui apropiat al lui Orban jucăria Digi și să o ușchească.

Dar ăsta este praf în ochii naivilor.

Este pentru prima oară când Viktor Orban s-a comportat cu o firmă străină de o manieră atât de blândă.

Alte firme străine prezente in Ungaria - din banking, energie și asigurări - au fost sodomizate de Viktor Orban prin naționalizare rapidă și fără compensații.

Viktor Orban a ”naționalizat” firme de asigurări, a pus cu botul pe labe bănci, asa ca de ce i-ar fi acordat lui Teszari un comportament preferential, mai ales că Digi era prezenta ca si companie acolo din 1999 și a fost un partener pe timp îndelungat în multe campanii electorale???!

Frapează și suma de exit, care este extrem de mare, chiar si pentru standardele ciudatei industrii a telecom, unde se pot ascunde costuri si transfera profituri. Dar este o sumă neașteptat de generoasă pentru o companie care tocmai a intrat în vizorul ”dictatorului” Viktor Orban.

Surse foarte documentate pe care le am în apropierea Ambasadei SUA din România, mi-au relatat că americanii au fost foarte atenți la această tranzacție (și sunt în continuare), fiindcă o considera o modalitate de finanțare indirectă a intereselor lui Putin.

Cu acesti bani Teszari are două obiective, toate în desfășurare: să invadeze piața de telecom spaniolă și să o monopolizeze pe cea românească.

Nu ar fi prima oară când rușii se comportă de asemenea manieră. Vă reamintesc că grupul maghiar Mol rafinează țiței rusesc și-l transportă prin conductele care trec prin Croația și Ucraina.

Vă reamintesc că Rusia a finanțat și finanțează produse media de propaganda în România dar și în alte state europene. Dacă este să citim printre rânduri, articolul referitor la tranzactia Clever Media cu OTE si Deutsche Telekom, pare stranie menționarea în articol că precedentele încercări de licitație au fost blocate în CSAT.

Este o încercare de a pune presiune pe membrii CSAT dacă se va analiza tranzacția Telekom la următoarea întrunire.

Probabil că Teszari și Tomșa vor să pună presiune pe statul roman, așa cum au mai făcut și în trecut și să infuzeze opinia publică cu ideea că, pentru cifrele falimentare ale Telekom, s-a găsit o soluție: minunata firmă Clever Media, care este dispusă să preia Teekom și uitați că s-a înțeles cu OTE și Deutsche Telekom, ar fi culmea să nu vrea și statul!

Dar acest CSAT ar trebui să blocheze tranzacția pentru că este greu de explicat ca țară NATO în fața partenerilor americani și europeni de ce ar accepta România să lase să-și facă casă pe teritoriul ei, într-o industrie strategică, o firmă finanțată în suveică de premierul Viktor Orban, cel mai loial partener al lui Putin în Europa.

Nota: Acest articol a fost trimis si la csat@presidency.ro

Nota 2: Daca nu v-ati plictisit, cititi o ancheta mai veche de-a mea despre cuplul Teszari-Tomsa de acum ceva vreme. O gasiti AICI, va asigur ca e foarte interesanta.

de Liviu Alexa

Sursa: strictsecret.substack.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.