Reteaua Corect

SUA rămân în urma Europei şi Chinei în ceea ce priveşte producţia de maşini electrice

Scris de newsreporter in 03 iulie 2021 la 11:07, in Business. 441 vizualizari Intra in discutie Tagurichina, europa, masini electrice, productie, sua shortlinkhttp://crct.ro/ny4r

SUA se situează în spatele Chinei şi Europei în ceea ce priveşte producţia şi adoptarea maşinilor electrice la nivel domestic, iar diferenţa s-a accentuat între 2017 şi 2020, conform unui studiu al Consiliului Internaţional pentru Transport Curat (ICCT), citat de CNBC, relatează ZF.

Între 2010 şi 2020.au fost produse în toată lumea peste 10 milioane de vehicule electrice de pasageri. La sfârşitul lui 2017, grupurile auto din Statele Unite au reprezentat 20% din stocurile globale. În 2020, producătorii auto americani au ajuns la doar 18% din numărul total de maşini electrice care au fost produse de-a lungul ultimilor zece ani, timp în care cotele Chinei şi Europei au crescut considerabil.

„Creşterea producţiei de vehicule electrice are loc în momentul în care sunt dezvoltate politici naţionale de stimulare a pieţei. Sunt pe masă sute de miliarde de dolari, dar Statele Unite nici măcar nu s-au deranjat să îşi tragă un scaun”, spune Nic Lutsey, director de program al ICCT.

Cercetătorii susţin că, din 2010 până în 2020, China a fost cel mai mare producător de maşini electrice la nivel mondial şi a reprezentat aproape 44% din toate automobilele electrice construite, cu aproape 4,6 milioane de unităţi pentru producţie şi vânzări în cursul celor zece ani.

Europa a produs 25% din totalul global al vehiculelor electrice în perioada 2010-2020. Regiunea a devenit astfel un importator net, cu 2,6 milioane de unităţi produse şi 3,2 milioane vândute.

Dacă luăm în calcul doar ultimul an, grupurile auto din SUA au produs cel puţin 450.000 de vehicule electrice, Tesla atingând 85% din producţia anuală a ţării. Exporturile anuale de maşini electrice dezvoltate în Statele Unite au depăşit 215.000 în 2020, mai mult decât orice altă regiune.

Automobilele electrice, incluzând aici şi modele hibride, au reprezentat anul trecut doar 2,3% din vânzările de maşini noi în SUA. Între timp, Europa şi China au ajuns la 10% şi, respectiv, 6%.

ZF

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.