Reteaua Corect

Situaţie complicată la Volvo: 3.000 de oameni sunt concediaţi

Scris de newsreporter in 21 octombrie 2019 la 09:45, in Business. 311 vizualizari Intra in discutie Taguriangajati, concedieri, greva, negocieri, sindicat, Volvo shortlinkhttp://crct.ro/nv9I

Sindicatul United Auto Workers şi reprezentanţii companiei Mack Trucks, deţinută de AB Volvo, trebuie să se întoarcă luni la masa negocierilor, în contextul în care mii de angajaţi ar urma să rămână fără contract de muncă, iar 3.500 de oameni protestează în trei state americane împotriva conduitei companiei, potrivit CNBC, citat de Ziarul Financiar.

Angajaţii din şase fabrici ale Mack Trucks, printre care Macungie, Pennsylvania, Hagerstown şi Maryland, au intrat în grevă în data de 12 octombrie, după ce în data de 1 octombrie a expirat contractul colectiv negociat cu sindicatul. După câteva prelungiri de contracte pe termen scurt, părţile au eşuat în negocieri, ceea ce a generat prima grevă masivă din partea Sindicatului United Auto Workers – Mack Trucks din ultimii 35 de ani.

„Suntem dezamăgiţi deoarece compania nu a reuşit să lanseze nicio ofertă substanţială înaintea termenului limită de 1 octombrie, şi nici în întâlnirile ulterioare în perioada în care au extins contractile pe termen scurt”, notează Ray Curry, secretarul trezoreriei în cadrul sindicatului, într-o scrisoare trimisă către directorul de resurse umane al Volvo Trucks pentru America de Nord, William Waters.

Sindicatul a identificat o serie de probleme nerezolvate precum majorări salariale, programe de sărbători, soluţii pentru mai multe preocupări legate de sănătate şi siguranţă, soluţii pentru pensionare, regimul de subcontractare sau asigurare medicală pentru muncitorii temporari.

„Suntem suprinşi şi dezamăgiţi că sindicatul a decis să intre în grevă”, în loc să continue producţia în timp ce negocierile mergeau înainte, consideră Martin Weissburg, preşedintele companiei Mack Trucks

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Volvo, John Miess, a declarat pentru sursa citată că Mack Trucks ar fi „prezentat o ofertă substanţială” înainte de declanşarea grevei, „careincludea majorări semnificative la nivel salarial şi la nivelul benficiilor salariale totale pentru angajaţi”.

Acelaşi purtător de cuvânt a declarat joi că din cauza grevelor compania va opri producţia la fabrica de camioane Hagerstown începând de luni, ceea ce va duce la concedierea temporară a 3.000 de angajaţi. Fabrica din Hagerstown produce motoare şi transmisii pentru fabrica din New River Valley a companiei, adică cea mai mare fabrică de producţie de camioane a Volvo din toată lumea.

Ziarul Financiar

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.