Reteaua Corect

Se scumpesc biletele de avion

Scris de newsreporter in 07 aprilie 2022 la 11:10, in Business. 473 vizualizari Intra in discutie Taguriavion, bilet, petrol, pret, scumpire shortlinkhttp://crct.ro/nzpA

Creşterea preţurilor petrolului din ultima perioadă se va vedea rapid în prețul produselor de consum, dar se va regăsi și în cel al biletelor de avion, scrie Ziare.com.

Companiile aeriene vor transmite pasagerilor creşterea preţurilor petrolului, prin tarife mai mari, relativ rapid, dar majorarea costurilor energiei va înrăutăţi perspectivele generale ale industriei în 2022, a declarat miercuri şeful Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), Willie Walsh, transmite Reuters.

Vorbind după ce JetBlue a lansat o contra-ofertă de preluare pentru transportatorul american cu discount Spirit Airlines, Walsh a mai spus că vede mai multe posibilităţi de consolidare între companiile aeriene din Statele Unite.

”În mod clar, a luat piaţa prin surprindere. Este o dovadă că puterea financiară a companiilor aeriene americane iese în evidenţă faţă de restul lumii”, a declarat Walsh într-un briefing de presă regulat.

El a adăugând că consumatorii au beneficiat de investiţii majore în produse noi.

IATA a declarat că traficul global de pasageri şi-a revenit în februarie, pe măsură ce impactul variantei Omicron s-a redus în afara Asiei.

Impactul războiului din Ucraina nu a fost încă inclus în datele lunare.

În februarie, traficul de pasageri s-a situat la 54,5% din nivelurile înregistrate în aceeaşi lună a anului 2019, în creştere de la 50,6% în ianuarie, dar sub nivelul de 55,1% înregistrat în decembrie. Volumul traficului de marfă a fost de 111,9%.

Companiile aeriene se confruntă cu o creştere a preţurilor petrolului, care s-a accelerat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Creşterea preţurilor petrolului a înrăutăţit o perspectivă deja estimată pentru a include o pierdere la nivel de industrie în 2022, deşi unele companii aeriene vor obţine profit pe măsură ce lumea va înregistra o redresare inegală, a spus Walsh.

În trecut, regula generală era că durează şase luni ca creşterea preţurilor petrolului să fie luate în calcului tarifelor aeriene, a adăugat el. Dar această includere s-ar putea întâmpla mai repede din cauza volatilităţii dramatice a pieţei, precum şi a nivelurilor mai scăzute decât de obicei ale rezervărilor în avans.

Walsh a mai spus că companiile aeriene şi aeroporturile iau măsuri pentru a aborda penuria de personal după o creştere a cererii, dar unii factori sunt în afara controlului lor.

Mii de turişti au fost nevoiţi să îşi modifice sau să îşi anuleze călătoriile, deoarece companiile aeriene şi aeroporturile nu au suficient personal pentru a face faţă redresării cererii, pe măsură ce restricţiile pandemiei sunt relaxate în Europa.

Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.