Reteaua Corect

Salariul mediu net a scăzut în februarie cu 0,1% faţă de ianuarie

Scris de newsreporter in 08 aprilie 2019 la 11:52, in Business. 416 vizualizari Intra in discutie Taguri2018, 2019, februarie, ins, salariu minim net, scazut shortlinkhttp://crct.ro/nuh3

Salariul mediu net a scăzut uşor în februarie faţă de ianuarie, cu 0,1%, la 2.933 lei, dar este cu 18% mai mare faţă de februarie 2018, cele mai mari valori fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6683 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1728 lei), scrie Ziarul Financiar.

Salariul mediu brut a scăzut în februarie cu 0,4% faţă de ianuarie, la 4.819 lei, informează INS.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,6%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna februarie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 205,1%, cu 1,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

În luna februarie 2019, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,6% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 3,5% şi 7,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii anexe extracţiei, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi aeriene; între 1,5% şi 3,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, hoteluri şi restaurante, alte activităţi industriale.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 8,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 7,7% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe); între 1,5% şi 4,0% în cercetare-dezvoltare, construcţii, activităţi de editare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

În sectorul bugetar2 s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%), respectiv în învăţământ (+1,3%). În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna precedentă.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.