Reteaua Corect

Cu cât își vinde Romsilva brazii

Scris de newsreporter in 24 noiembrie 2022 la 13:13, in Business. 329 vizualizari Intra in discutie Taguripomi de craciun, romsilva shortlinkhttp://crct.ro/nAvm

Peste 30.000 de pomi de Crăciun sunt oferiţi spre vânzare de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin unităţile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, indormează News.ro, potrivit G4Media.ro.

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri, cei cu înălţimi de peste 3 metri fiind consideraţi comenzi speciale.

Din cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă, precizează instituţia. Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri, cei cu înălţimi de peste 3 metri fiind consideraţi comenzi speciale.

Acestea sunt preţurile practicate pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduţi de unităţile din subordinea Romsilva în pieţe sau alte locuri amenajate, la aceste preţuri se adaugă şi costurile de transport, manipulare şi depozitare.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

G4Media.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.