Reteaua Corect

Românii își pot cumpăra vechime ca să iasă la pensie

Scris de newsreporter in 25 septembrie 2020 la 10:03, in Business. 496 vizualizari Intra in discutie Taguricumparare, pensie, vechime shortlinkhttp://crct.ro/nwIm

După mai multe rânduri de discuții, Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul de OUG privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice. Potrivit proiectului, persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a accede la pensia pentru limită de vârstă sau anticipată, să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială, scrie Hotnews.ro.

UPDATE Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a spus că este o modalitate prin care persoanele care nu au stagiu complet "pot cumpăra vechime". "Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani", a declarat vineri Ionel Dancă.

În nota de fundamentare se arată că este necesară implementarea unor măsuri de lărgire a sferei de asigurați ai sistemului public de pensii prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat şi care optează să achite contribuția de asigurări sociale pe o anumită perioadă dând astfel posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie.

Au fost avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp.

Actul normativ are în vedere evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, anticipată parțial în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.

Actul normativ mai prevede completarea art. 159 prin care se urmărește ca, în situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă cât și carnetele de muncă scanate. Aceste situații sunt ivite ulterior creării arhivei electronice.

Potrivit notei de fundamentare, este absolut necesar crearea cadrului legal pentru folosirea, la stabilirea drepturilor de pensie, a bazei de date ce conține carnetele de muncă scanate cu atât mai mult cu cât persoanele cărora se adresează actul normativ nu mai pot realiza alte venituri din cauza intervenirii riscului bătrâneții. Arhiva electronică prevăzută are două componente care cuprind datele preluate din carnetele de muncă și datele rezultate din activitatea de scanare a carnetelor de muncă.

Neadoptarea măsurii legislative propuse are consecințe negative pentru categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a dovedi activitatea profesională/veniturile de natură salarială considerent pentru care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă vârsta standard de pensionare este împlinită.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a fost elaborat împreună cu Casa Națională de Pensii Publice.

HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.