Reteaua Corect

Record de aplicări pentru joburi în iulie

Scris de newsreporter in 10 august 2020 la 10:23, in Business. 346 vizualizari Intra in discutie Taguriaplicări, iulie, job, record shortlinkhttp://crct.ro/nwuL

1,3 de milioane de aplicări pentru joburile din România și din străinătate au fost înregistrate în perioada 1-31 iulie pe platforma de recrutare eJobs.ro. Numărul este în creștere nu doar față de luna trecută, când, pentru prima oară s-a atins pragul de 1,2 milioane de aplicări, ci și cu 50% mai mare față de aceeași lună a anului trecut, scrie startupcafe.ro.

”A crescut atât numărul mediu de aplicări pe candidat, cât și numărul efectiv de candidați disponibili. Astfel, în iulie au fost 142.000 de candidați care și-au căutat un job la noi pe platformă. Dintre aceștia, aproape 33.000 au fost candidați noi, care nu au avut până acum cont pe eJobs și care, cel mai probabil, în ultimii ani nu au fost interesați de schimbarea jobului. Numărul de candidați noi este cu 20% mai mare decât în luna iunie”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Vânzările rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relații clienți / call center, administrativ / logistică, back office, financiar / contabilitate și internet / e-commerce. Cele mai multe aplicări au venit din partea candidaților din București, Clujul fiind al doilea cel mai activ județ. Lista continuă cu Timiș, Brașov, Iași, Constanța și Prahova.

”La începutul verii am observat o schimbare extrem de interesantă în comportamentul candidaților, anume că vârsta primei angajări scade și că devin din ce în ce mai activi cei foarte tineri, din segmentul de vârstă 18-24 de ani. Tendința nu doar continuă, ci se și accentuează, iar în luna iulie, numărul de aplicări venite din partea acestor tineri este dublu față de numărul de aplicări corespunzătoare celor cu vârste cuprinse între 36-45 de ani și foarte apropiat de categoria de candidați din segmentul 25-35 de ani, cei care au fost, dintotdeauna, fără excepție, cei mai activi pe piața muncii.

Vorbim, concret, de 410.000 de aplicări venite dinspre candidații 18-24 versus 514.000 de aplicări primite de la cei care au între 25 și 35 de ani. În plus, creșterea pe această categorie este semnificativ mai mare și față de luna iunie, când candidații între 18 și 24 de ani au avut 300.000 de aplicări înregistrate pe eJobs.ro.

Aceste numere spun foarte multe despre felul în care ultima jumătate de an a schimbat piața muncii și despre cât de important a fost acest semnal de alarmă pentru cei tineri, care, până nu demult, tratau cu mare lejeritate tema primei angajări”, explică Bogdan Badea.

În luna iulie, au fost postate 27.000 de joburi pentru România și străinătate. Cele mai multe (aproape 7.000) au fost în vânzări. Transport / distribuție, administrativ / logistică, producție, construcții / instalații și relații clienți / call center au fost alte domenii care au avut, fiecare, între 3.000 și 4.000 de poziții deschise, luna trecută.

Startupcafe.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.