Reteaua Corect

Prognoză ONU: aproape 200 de milioane de oameni își vor pierde locul de muncă

Scris de newsreporter in 09 aprilie 2020 la 09:20, in Business. 450 vizualizari Intra in discutie Taguricoronavirus, loc de munca, onu, pandemie, someri shortlinkhttp://crct.ro/nvW6

Pandemia de coronavirus va duce în trimestrul al doilea la pierderea a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial, ale unor angajaţi care lucrează un program standard de 48 de ore pe săptămână, potrivit agenţiei pentru muncă a Naţiunilor Unite, transmite CNBC, potrivt Știripesurse.ro.

Astfel, 6,7% din orele de muncă la nivel global vor fi pierdute în perioada analizată, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

În luna martie, OIM anticipa că aproape 25 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute până la sfârşitul anului 2020.

În prezent, organizaţia consideră că ”există un risc ridicat ca numărul de la sfârşitul anului să fie semnificativ mai mare” decât previziunea iniţială, în condiţiile în care pandemia ”s-a accelerat în privinţa intensităţii şi s-a extins la nivel global” de când au fost publicate datele.

Potrivit agenţiei ONU, eventuala creştere a şomajului la nivel global în 2020 depinde de cât de rapid îşi va reveni economia în trimestrul al doilea şi cât de eficiente vor fi măsurile guvernelor în stimularea cererea de forţă de muncă.

De la publicarea analizei preliminare de către OIM, numărul cazurilor de infecţii COVID-19 a crescut de şase ori.

În prezent, la nivel mondial au fost confirmate 1.450.000 de cazuri de COVID-19 şi cel puţin 83.568 de oameni au murit din cauza acestei boli, potrivit celor mai recente date publicate de Johns Hopkins University.

Potrivit calculelor OIM, restricţiile totale sau parţiale luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului au afectat patru din cinci angajaţi la nivel mondial, 2,7 miliarde de oameni dintr-un total de 3,3 miliarde.

Potrivit OIM: coronavirusul este ”cea mai gravă criză după Al Doilea Război Mondial”.

Guy Ryder, director-general al OIM, a spus că lucrătorii şi companiile se confruntă cu ”o catastrofă” atât în economiile dezvoltate şi cele aflate în dezvoltare.

”Trebuie să ne mişcăm rapid, decisiv şi împreună. Măsurile corecte, urgente ar putea face diferenţa între supravieţuire şi prăbuşire”, a spus acesta.

OIM a estimat că 38%, respectiv 1,25 de miliarde de oameni la nivel mondial lucrează în sectoare care sunt într-un pericol ridicat de creştere ”drastică şi devastatoare” a concedierilor, reducerii salariilor şi a numărului de ore lucrate. Între aceste sectoare se află cele de retail, servicii de cazare şi alimentare, precum şi cel manufacturier.

Alte 2 miliarde de oameni care lucrează neoficial, majoritatea în economii emergente şi în curs de dezvoltare, se numără printre persoanele cele mai expuse să îşi piardă veniturile.

Agenţia ONU a reiterat necesitateaadoptării unor măsuri pe scară largă, integrate, pentru a combate pericolul economic al virusului, dar a adăugat că este nevoie de sprijin imediat pentru cei care lucrează în sectoarele cele mai afectate.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.