Reteaua Corect

Prețul electricității a crescut cu 345% în Estonia

Scris de newsreporter in 17 ianuarie 2022 la 10:35, in Business. 337 vizualizari Intra in discutie Tagurielectricitate, Estonia, import, independenta energetica, pret shortlinkhttp://crct.ro/nz17

Preţul electricităţii din Estonia a atins noi şi surprinzătoare recorduri, relatează ERR. Potrivit companiei de transport de energie Elering din această ţară baltică, preţul mediu al electricităţii a crescut cu 345% în decembrie 2021 faţă de decembrie 2020, scrie Digi24.

În urmă cu 10 ani, Estonia se putea lăuda cu independență energetică, fiind singura ţară din lume care folosea petrolul de şist ca materie primă pentru energia consumată. Dar vremurile s-au schimbat. Petrolul de şist nu este dorit în UE, la fel şi cărbunele. Acum Estonia importă de obicei aproximativ jumătate din necesarul de energie din Finlanda, care la rândul său este dependentă de energia din Suedia. Din cauza creşterii cererii din Germania şi Danemarca, nu rămâne suficientă electricitate pentru regiune, arată Kalev Kallemets, CEO al companiei Fermi Energia.

Ţara mai importa din Belarus şi Rusia, însă importurile de acolo au scăzut. Acum, din cauza creşterii preţurilor energiei, Estonia, îm­preună cu Letonia şi Lituania, ana­lizează creşterea acestor importuri, potrivit Euractiv.

Din exportator net de electricitate, Estonia este pe cale să devină importator net, avertizau recent autorităţile antitrust ale ţării, scrie ERR. Acest lucru slăbeşte şi mai mult reţeaua de electricitate a Estoniei şi provoacă îngrijorare pe termen lung în condiţiile în care, deşi sincronizarea reţelei cu UE până în 2025 va reduce dependenţa de electricitate din Bielorusia şi Rusia, lipsa de noi capacităţi de producţie, dublată de un declin al industriei de şisturi bituminoase pe care se bazează ţara, vor face Estonia dependentă de importuri.

Estonia a început să-şi dezvolte de-abia acum primele centrale eoliene, scrie Euractiv.

Creşterile de preţuri nu sunt o problemă doar pentru Estonia în regiunea baltică. Ţările din această regiune care au trecut la euro se confruntă cu rate ale inflaţiei alcătuite din două cifre, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.

În timp ce în Estonia, inflaţia a atins un maxim pe două decenii de 12,5% în decembrie, nici Lituania nu o duce mai bine, creşterea preţurilor fiind peste dublul ratei record de 5% din zona euro.

„Dacă am avea propria politică monetară, am face probabil ce face Polonia şi am majora dobânzile,“ afirmă Martins Abolins, economist la Citadele Banka din Riga.

În timp ce costurile de finanţare au fost „uşor prea scăzute“ pentru regiunea baltică ani la rând fără a genera probleme economice serioase, proporţia în creştere a salariilor în PIB este motiv de îngrijorare, potrivit acestuia. Regiunea se confruntă de asemenea cu o lipsă pronunţată de forţă de muncă.

Spre deosebire de ţări ca Germania, însă, în ţările baltice nemulţumirea publică privitor la creşterea actuală a preţurilor este mai redusă, după ce mulţi cetăţeni de acolo au supravieţuit hiperinflaţiei generate de prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Digi24

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.