Reteaua Corect

Planul de relansare din Franţa va primi un sprijin european consistent

Scris de newsreporter in 19 iulie 2020 la 11:17, in Business. 446 vizualizari Intra in discutie Taguriajutor, franta, plan de relansare, UE shortlinkhttp://crct.ro/nwoq

Noul premier al Franţei, Jean Castex, a anunţat că planul de relansare pus la cale în Hexagon va fi finanţat în proporţie de peste o treime din fonduri europene. Acest aport al UE “este o diferență majoră” față de criza din 2008, subliniază şeful Guvernului, potrivit Capital.ro.

Planul de relansare în Franța de 100 de miliarde de euro va fi finanțat în proporție de peste o treime, adică 35 de miliarde de euro, din fonduri negociate actualmente între statele Uniunii Europene, a afirmat prim-ministrul Jean Castex, pledând pentru “amplificarea acestei abordări europene” în confruntarea cu criza.

Țările Uniunii Europene nu-și vor precupeți eforturile pentru a ajunge la un acord pe bugetul multianual și pe planul de relansare destinat să susțină economia blocului în confruntarea cu criza coronavirusului, dar persistă blocaje în ajunul Consiliului European.

În fața Senatului, prim-ministrul, Jean Castex, a dat asigurări joi, 16 iulie, că planul de relansare din Franța de 100 de miliarde de euro va fi finanțat mai mult de o treime, adică 35 de miliarde de euro, din fondurile actualmente negociate între state și UE. Acest aport al UE “este o diferență majoră” față de criza din 2008, la care “Franța și președintele Republicii au avut o contribuție decisivă”, a subliniat prim-ministrul cu ocazia declarației sale de politică generală în Senat, potrivit France24.

“Această abordare europeană trebuie s-o continuăm, s-o amplificăm în materie de politică industrială” și de “politică ecologică”, a continuat Jean Catex. “Europa trebuie să-și regăsească în această problemă credibilitatea în fața concetățenilor noștri”, a insistat el, făcând apel la UE să folosească “oportunitatea” acestei crize.

Un summit european extraordinar

Emmanuel Macron este așteptat de joi seară și până sâmbătă la Bruxelles pentru a participa la summitul european extraordinar consacrat planului de relansare de 750 de miliarde de euro și bugetului multianual 2021-2027.

Această reuniune se anunță tensionată din cauza reticențelor statelor “econoame” față de acest plan de relansare, compus din 250 de miliarde împrumuturi și mai ales subvenții în valoare de 500 de miliarde care nu vor fi rambursate de statele beneficiare.

Capital.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.