Reteaua Corect

Peste o treime din angajaţi cred că îşi vor relua activitatea la birou în 2021

Scris de newsreporter in 21 ianuarie 2021 la 11:54, in Business. 415 vizualizari Intra in discutie Taguri2021, angajati, birou, Genesis Property, sondaj shortlinkhttp://crct.ro/nxgU

Peste o treime din angajaţi cred că îşi vor relua activitatea la birou în 2021, împreună cu întreaga echipă. Biroul viitorului oferă mai multă siguranţă, mai puţină rutină şi o platformă pentru manifestări creative, relatează Știripesurse.

Mai mult de o treime (36,5%) dintre angajaţii care au răspuns unui sondaj recent iniţiat de Genesis Property, pentru a înţelege mai bine percepţia oamenilor despre perspectiva reîntoarcerii la birou şi aşteptările lor de la biroul viitorului, cred că întreaga echipă din compania în care lucrează se va întoarce anul acesta la birou.

Cei mai mulţi spun că birourile au devenit o parte importantă a jobului lor în contextul Covid-19 şi peste 57% vor evalua mai atent acest criteriu în viitor, când se vor afla în situaţia de a-şi căuta un nou loc de muncă.

Dacă proximitatea biroului faţă de casă rămâne un factor important pentru majoritatea angajaţilor (65%), anul pandemic a crescut importanţa măsurilor sanitare luate în clădire (51% dintre respondenţi) şi a modului de organizare a spaţiului, cu accent mai mare pe birouri delimitate care facilitează distanţarea (49,3% dintre respondenţi).

În acelaşi timp, 41% spun că vor evalua atent, de-acum înainte, şi tehnologiile adoptate în spaţiul de birouri pentru mai multă siguranţă privind sănătatea lor şi a colegilor.

În perspectivă, pe lângă măsurile pentru sănătate pe care peste 60% dintre respondenţii la sondaj le văd necesare în clădirile de birouri astăzi şi în viitor, mulţi angajaţi consideră că este loc şi pentru alte schimbări. Spre exemplu, 52% cred că, în viitor, birourile ar trebui să ofere angajaţilor o experienţă integrată de muncă, stil de viaţă, divertisment şi socializare. Alţi 45% consideră că situaţia actuală reprezintă o oportunitate pentru integrarea de tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, care pot elimina activităţi repetitive şi de rutină, redefinind modul în care vor lucra în viitor. Nu în ultimul rând, 40% îşi doresc ca, pe viitor, să aibă oportunitatea să lucreze în spaţii care le ofere un mediu mai bun pentru a-şi manifesta şi creativitatea.

Sondajul a fost desfăşurat în luna noiembrie 2020 prin platforma iVox, pe un eşantion de 1.062 de utilizatori de internet din toată ţara, dintre care aproape 60% femei şi peste 70% cu vârsta între 25 şi 40 de ani. 8 din 10 erau angajaţi full-time şi aproximativ 77% ocupau poziţii cu activitate de birou, în arii precum IT, consultanţă, financiar, energie, imobiliare, auto sau comerţ.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.