Reteaua Corect

Paul Maravei este noul director general al Cisco România

Scris de newsreporter in 11 august 2020 la 10:40, in Business. 357 vizualizari Intra in discutie Taguricisco romania, Paul Maravei shortlinkhttp://crct.ro/nwv5

Cisco îl numeşte pe Paul Maravei în funcţia de director general al Cisco România, iar după aproape şapte ani la conducere, fostul şef al echipei locale a companiei, Dorin Pena, a fost promovat la nivel regional, relatează Știripesurse.ro.

Maravei are peste 20 de ani de experienţă în vânzări şi management în cadrul Cisco, anterior acestei numiri fiind responsabil pentru vânzările Enterprise din România ale companiei.

Noul director general al Cisco România a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi s-a alăturat echipei locale a Cisco în anul 2000, ca pre-sales Engineer.

Potrivit sursei citate, din octombrie 2011 şi până în 2015, Paul Maravei a ocupat poziţiile de Manager of Business Development for Global Enterprise şi Product Manager for Hybrid Cloud pentru Coasta de Est a SUA, conducând strategia de vânzări şi servicii a Cisco pentru acea zonă.

În 2016, a decis să se întoarcă în România şi a preluat rolul de director de vânzări pentru sectorul public.

Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în tehnologie care face ca Internetul să funcţioneze din anul 1984.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.