Reteaua Corect
Cristian Hostiuc

O slăbiciune din businessul românesc

Scris de Cristian Hostiuc in 12 iulie 2020 la 11:09, in Business. 455 vizualizari Intra in discutie Taguriafaceri, firme, romani, românia shortlinkhttp://crct.ro/nwmq

O slăbiciune din businessul românesc, antreprenorii fiind mult prea îndrăgostiţi de afacerile pe care le-au creat: Ca să închizi o afacere care nu merge şi unde pierzi mulţi bani îţi trebuie un curaj mult mai mare decât atunci când ai deschis businessul, care a fost o decizie inconştientă

Pentru a începe o afacere îţi trebuie curaj, asta dacă nu ai un deal pe tavă şi doar trebuie să încasezi banii. Dar unui antreprenor îi trebuie un curaj şi mai mare ca să închidă de bună voie o afacere care nu merge, unde a pierdut deja bani, dar de care este îndrăgostit şi pierde bani în continuare.

Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat.

În criza anterioară, de acum un deceniu, mulţi antreprenori români nu au avut curajul să spună stop, să iasă la timp din businessul lor, marcându-şi pierderea, au aşteptat să se întâmple ceva, să-şi revină economia, clienţii, băncile să le dea credite în continuare, dar în schimb pierderile s-au mărit, au venit şi cu datorii în spate, ceea ce a pus businessul într-o situaţie fără ieşire.    

În România încă persistă în business stigmatul eşecului şi niciun antreprenor nu vrea să-şi treacă în CV închiderea unui business.

Chiar dacă insolvenţa a ajuns ceva comun, închiderea unui business doare.

După ce o afacere se prăbuşeşte de tot, toată lumea - consultanţi, avocaţi, bancheri, furnizori, creditori - ştiu ce era mai bine de făcut, ştiu când antreprenorul ar fi trebuit să-şi închidă businessul.

În realitate nimeni nu ştie. Indicatorii economici sunt un reper, dar sunt post-mortem.

Un antreprenor nu are curajul să-şi închidă afacerea când dă prima dată de greu, chiar dacă trăieşte zilnic sub ameninţarea lipsei de lichidităţi, cu creditori în antecameră, cu salariile şi taxele la stat neplătite. Astfel de situaţii fac parte din viaţă.

Lumea este plină de exemple

în care un antreprenor era la un pas de faliment, dar apoi şi-a revenit. Chiar Daniel Dines de la UiPath, companie care acum se îndreaptă spre o valoare de 10 miliarde de dolari, spune că în 2014 era la o lună şi jumătate de faliment, nu mai avea deloc bani, era la un pas să închidă totul.

Până să creeze Uber, Travis Kalanick a avut numai eşecuri. Şi nici Uber nu este vreun succes financiar sau bursier, aşa cum este un succes operaţional şi de marketing.

Pentru că este precum un copil pe care l-a creat, l-a crescut, i-a dat să mănânce, l-a dus la şcoală, un antreprenor nu va renunţa atât de uşor la afacerea lui dacă trebuie să o închidă. Va dormi cu pierderile lângă el până în ultimul moment pentru că este mult mai greu să închizi un business decât să-ţi limitezi pierderea.

Businessul din România este plin de astfel de exemple.

Poate ar trebui ca, în paralel cu romanele de succes în afaceri, antreprenorii să vorbească liber despre eşecuri, despre curajul de a închide un business, când poţi şi trebuie să faci acest lucru, care sunt semnele la care trebuie să te uiţi.

Mai ales mediul de business din România are nevoie de astfel de exemple pentru că suntem la începutul unei noi crize şi cu cât antreprenorii îşi vor limita mai mult pierderile, cu atât vor reuşi mai repede să-şi revină.

În criza anterioară peste 120.000 de firme au intrat în insolvenţă şi în faliment, lăsând în urmă active de peste 10 miliarde de euro.

Este uşor să spui unui antreprenor că trebuie să se reinventeze, când el crede că modelul de succes pe care l-a avut îl va ajuta să supravieţuiască în continuare. Plus că nu toată lumea are capacitatea să se reinventeze, nu mai sunt bani, nu mai sunt oameni, nu mai există energie să o iei de la capăt.

Cu toţii vom trece prin această criză, pierderile vor fi mai mari sau mai mici şi vom vedea cine a supravieţuit.

Dar întotdeauna mai întâi trebuie să ai curajul de a începe un business, pentru că dacă nu-l ai, nu vei avea curajul să-l închizi atunci când lucrurile nu merg. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.