Reteaua Corect

O perspectivă de coșmar

Scris de newsreporter in 09 august 2019 la 09:36, in Business. 385 vizualizari Intra in discutie Taguribani, CNP, taxa, viitor shortlinkhttp://crct.ro/nuPq

Mult mai repede decat iti imaginezi, inainte sa te dezmeticesti, intr-o buna zi vei descoperi ca banii tăi nu vor mai exista în formă fizică. Totul va fi electronic, iar impozitele, taxele sau celelalte obligaţii se vor reţine la sursă aproape în totalitate. Vei vedea cum banii îţi tranzitează portofelul, dar îţi va fi imposibil să-i opreşti. Banii aceia pe care-i vei folosi nu vor fi banii ţării tale sau ai comunităţii tale, ci nişte creaţii absolut impersonale aparţinând unor entităţi abstracte cărora le vei plăti inclusiv taxa pentru utilizarea banului. Asta, în ciuda faptului că va exista o lege care îţi va interzice să foloseşti orice alt instrument pentru schimburile pe care le faci. Trocul va fi scos în afara legii, la fel ca orice alt schimb care nu are ca oglindă portofelul tău electronic.

Absolut tot ceea ce deţii îţi va fi înregistrat în acel portofel. Doar pe baza acelor date vei putea să-ţi asiguri bunurile şi absolut tot ceea ce nu se vede acolo nu va fi al tău.În cinci ani cel care te va amenda pentru infracţiunile din trafic nu va fi poliţistul, ci propriul tău autoturism. Amenzile îţi vor fi afişate „live” în portofelul digital şi vei plăti pentru fiecare mică eroare din trafic. Vei avea în continuare dreptul de a contesta, dar nu vei câştiga niciodată deoarece nu vei avea temei de contestare. Şi, oricum, orice contestare nejustificată îţi va scădea ratingul, astfel încât te vei gândi de mai multe ori dacă are sens să începi o aventură juridică. Pentru a scăpa de haosul amenzilor şi de impozitele piperate vei avea posibilitatea să-ţi închiriezi serviciile unei maşini care se conduce singură. Asta însă nu te va scuti de riscul de a muri într-un accident generat de un comportament aberant al maşinii, un accident în care nu vei putea interveni.În cinci ani portofelul tău va fi şi identitatea ta digitală, un stigmat de care nu vei mai avea cum să scapi. Te vei naşte cu un portofel, la fel cum acum, după naştere, ţi se alocă un CNP. Spre deosebire de actualul CNP, identitatea ta digitală va conţine absolut tot ceea ce faci, iar workeri AI vor decide ce-ai făcut bine şi ce nu pe baza unor norme vagi la care trebuie să te adaptezi. Vei avea surpriza să constaţi că, în ciuda faptului că n-ai încălcat nicio lege, la un moment dat workerii AI vor decide că undeva sau cândva în trecutul tău ai încălcat o regulă a prezentului şi, în consecinţă, scoringul tău va fi diminuat.În cinci ani se va generaliza justiţia automatizată. În loc de a te prezenta în faţa unui judecător, vei iniţia un proces din portofelul tău digital, iar de judecat te va judeca, cel puţin în primă instanţă, un program specializat dotat cu AI. Procesele vor fi aproape imposibil de escaladat la treapta superioară deoarece va fi unanim acceptat faptul că „maşina nu are cum să greşească”. Şi chiar dacă te vei adresa unei instanţe umane, aceasta va fi tributară ideii „general valabile” că e imposibil ca un program care e tobă de drept şi practică judiciară să dea greş.În cinci ani atomizarea socială va atinge cote imposibil de imaginat la momentul actual. Inclusiv relaţiile intra-familiale – dacă va mai exista noţiunea de familie – vor fi intermediate de procese electronice şi cam fiecare om de pe Pământ va trăi în „lumea lui”. O cantitate enormă de timp se va petrece în realitatea virtuală care va deveni prima formă de interacţiune socială, intermediată de substanţe psihotrope care vor dezvolta dependenţa de mediul virtual.În cinci ani vor apărea tehnologii de producere a copiilor care vor face ca procesul natural de naştere să devină o excepţie. Oricum, în aceste condiţii, serviciile publice de sănătate nu vor mai aloca fonduri pentru maternitate sau problemele generate de aceasta. Dacă vei vrea să ai un copil pe cale naturală va trebui să-ţi asumi acest risc. De la a treia generaţie de copii născuţi(produşi) artificial procesul va deveni ireversibil, iar naşterea naturală va fi imposibilă, astfel încât controlul populaţiei va deveni un fenomen legat de strategiile economice. Dacă vreţi să aprofundaţi procesul, citiţi „Minunata lume nouă”.În cinci ani supravegherea în masă va fi atât de dezvoltată încât fiecare pas pe care-l faci va fi înregistrat pe cel puţin trei canale diferite. „Cerul” te va supraveghea la modul real deoarece tehnicile imagistice ale sateliţilor vor evolua astfel încât va fi detectată chiar şi o zgârietură care ţi-a apărut în plus faţă de ieri. Urmărirea din satelit a populaţiei – atât la nivel de masă cât şi la nivel de individ – va deveni atât de performantă încât va arunca în derizoriu actualele tehnologii bazate pe camere video montate la fiecare colţ de stradă sau pe urmărirea prin intermediul telefonului mobil.Probabil vă întrebaţi dacă, în asemenea condiţii, va mai exista necesitatea „marcării” numărului personal pe mâna dreaptă sau pe frunte. Da, veţi fi chip-aţi, iar asta nu se va face din cauză că tehnologia nu e suficient de matură pentru a vă identifica în orice condiţii, ci pentru a vă face conştienţi de urmărirea la care sunteţi supuşi. Şi, mai mult, pentru a vă face să vă simţiţi vinovaţi atunci când încercaţi să scăpaţi de „semn”. Oricum rezistenţa va fi inutilă deoarece canalele de identificare vor fi atât de dezvoltate şi redundante încât nu vei putea trece neobservat nici măcar „în confortul casei tale”.Libertatea de mişcare va fi limitată şi controlată. Pentru orice deplasare va trebui să iei aprobare pe care-o vei primi(sau ţi se va refuza) prompt prin intermediul portofelului tău. Nu va mai exista puşcărie, ci ţi se va restrânge dreptul de mişcare. În cazul în care vei suferi o condamnare, pur şi simplu nu vei mai putea părăsi incinta casei tale.Dreptul de mişcare va fi corelat cu scorul social. Spre exemplu, un scor social slab nu-ţi va mai permite să te bucuri de anumite destinaţii. Mai mult, în ciuda faptului că te afli în concediu, un anumit comportament te-ar putea trimite acasă fără drept de apel.Cele enumerate mai sus sunt doar câteva elemente pe care le veţi simţi pe propria piele mai repede decât vă puteţi imagina. Pe baza acestora veţi putea „interpola” fiecare aspect al vieţii care vă aşteaptă. Ei,.. Cum e? Pare înfricoşător?????CALMEAZA-TE, ..... E ABIA INCEPUTUL!!..

de Decebal-Constantin Nicolae

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.