Reteaua Corect

O bursă "respectabilă", cea a energiei electrice

„De la recordul absolut de 3.598 lei/MWh (734 de euro/MWh) atins pe data de 30 august, preţul energiei din România a coborât semnificativ, zilele acestea, până la un nivel de 662 lei/MWh (135 de euro/MWh) la finalul săptămânii trecute”, scrie ZF.

Până la această dată, furnizorii puteau cumpăra cu orice preţ energie, o vindeau către consumatori la preţul plafonat de 800 de lei/MWh, pentru casnici, sau de 1.000 de lei/MWh pentru industrial, iar diferenţa ar fi trebuit să fie recuperată de la stat, lucru care nu s-a întâmplat. Acum însă, statul nu mai decontează decât diferenţa dintre preţul plafonat către consumatori și prețul maxim agreat de guvern, care a rămas acelaşi, de 1.300 lei/ MWh. Practic, obiectivul furnizorilor devine încadrarea în pragul de 1.300 lei/ MWh, iar mai departe mingea este la producătorii de energie. Pe de altă parte, pentru producătorii de energie, există un plafon de 450 lei/ MWh, veniturile obţinute peste acest nivel mergând către bugetul de stat pentru susţinerea schemei. Dar mai sunt câţiva factori care au dus la scăderea preţului energiei. Consumul este pe scădere, mai ales pe zona industrială, unde mai multe companii au anunţat că nu-şi mai pot susţine activitatea din cauza facturilor. "În ultimele zile am avut şi o producţie eoliană foarte bună, lucru care la fel a contribuit mult la scăderea prețului. Dar poate fi această scădere a preţului o tendinţă pe termen lung? "Da, această scădere ar putea fi de durată dacă într-adevăr Comisia Europeană va impune acel plafon pentru producători", spun oamenii din industrie. Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 euro/MWh", s-a precizat în comunicarea CE. De asemenea, Comisia a propus "obligaţia de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf selectate". Statele membre vor trebui să identifice 10% din totalul de ore, care au cel mai mare preţ preconizat, şi să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia mai spune că acest lucru înseamnă că fiecare stat să analizeze acele 3-4 ore de vârf, cumulat cu estimările de producție, şi să încerce să reducă consumul.

 

 

Ordonanță 119 intrată în Parlament pentru aprobare, va fi amendată de toată lumea, probabil, încât n-o s-o mai recunoaștem când va ieși, cel puțin așa se laudă aleșii, când sunt întrebați de canalele media.

 

Dl Prim Ministru Ciucă tot așteaptă să fie gata calculele pentru proiectul de buget 2023, până atunci nu se mai întâmplă nimic… și dacă n-o să fie gata, mai așteptăm, că doar n-a venit Crăciunul. Între timp, iar ni se spune ca avem creştere economică de cca 5%, care nu se vede şi în buzunarele noastre, că n-a venit momentul.

 

Dl. Ciolacu susține libertatea fiecăruia să facă sau nu economii, susține că trebuiesc creșteri la salarii și pensii, dar nu are timp să stea cu partenerii coaliției la masa negocierilor, să finalizeze măcar un punct din starea deplorabilă în care a ajuns nivelul de trai. Şi dânsul aşteaptă cifrele de Ministerul de Finanţe inainte să ia o decizie. Şi uite aşa ajungem în noiembrie, când vom vedea ce putem face. Dar nu imediat, ci în viitorul previzibil… care o fi ăla.

 

 

Deja frigul s-a instalat, vor începe facturile să crească ca Făt Frumos din poveste. Și noi așteptăm Bugete, jaloane ale PNNR care nu se știe la ce folosesc. Ni s-a tot repetat că s-au îndeplinit zeci de jaloane din PNNR. De văzut vreo schimbare în cetate… nu prea sau deloc. Poate dl. Ghinea dezleagă taina asta. Căci el le-a înfipt acolo, să ne fie nouă mai bine. După nivelul sumelor trase din PNNR până acum, e greu să cred că vom atinge 20-30% din cuantum-ul acordat.

 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut, luni, în contextul discuţiilor despre facturile mari la energie, un apel la ANRE "să-şi facă treaba", să supravegheze piaţa de energie, iar "Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi".

 

"Am văzut şi eu acele facturi şi cred că ori sunt greşite, ori cineva ar trebui să pună regulă în piaţă. ANRE este cel care verifică piaţa. Eu nu am văzut decât câteva cazuri prezentate în presă, dar fac încă un apel, cum am făcut şi în ianuarie, ANRE să-şi facă treaba să supravegheze piaţa şi să controleze piaţa, iar la persoane fizice, inclusiv Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi şi să verifice acest lucru", a afirmat Popescu, la Parlament, întrebat de ce vin facturi la energie de 7.000-8.000 lei.

 

 

Ministrul a mai spus că furnizorii urmează să aibă discuţii în Parlament, la comisiile unde se află în dezbatere ordonanţa de urgenţă pe energie. Mă întreb ca simplu cetățean, de ce mai există Ministerul Energiei, înțesat cu o groază de Direcții și Servicii, care are în subordine producătorii și transportatorii din sectorul energetic. Distribuția au privatizat-o, nu chiar de pomană, dar au dat-o și cu listele de clienți, e de basme ireale.

 

Ministrul, cine o fi acela, mandatează și aprobă membrii AGA și ai CA, stabilește, după consultări, cine să fie CEO sau director general, aprobă mandatele pentru adunările generale de buget, stabilește politicile naționale. Vorbim de energie, nu de producția de castraveți.

 

Să nu-mi spună că societățile sunt S.A. și sunt independente în luarea deciziilor, că n-am căzut ieri din copac. Dacă capitalul este majoritar de stat, în marea lor majoritate peste 80%, despre ce independență discutăm?

 

Și atunci, ce discută parlamentarii cu furnizorii de energie? Cum au ajuns la prețurile minunate care au rupt orice punte cu realitatea, cum au vândut energia din piață de vreo 2-3 ori, că să ajungă la prețuri de 1,2-1,4 lei/kw (nu ei, traderii din piață, cu știință lor, pentru că ei trebuie să o livreze). De ce nu-l iau la întrebări pe șeful lor unic, plantat la Ministerul Economiei, care a avut impertinenţa să ne spună că, dacă dorim energie mai ieftină, să ne punem panouri fotovoltaice pe casă. Că dansul așa a făcut. Ce replică să ai la asemenea declarație. Ca și când n-ar știi cât costă toată afacerea și că șansele să decontezi cu statul sunt sublime, dar… țin de Ministerul Mediului… si gata, nu mai e problema dumnealui. Ma intreb ce face toată ziua, dar nu cred că merită să pierdem timpul fără rost.

 

 

În legătură cu faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului, Virgil Popescu a spus că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. E de noaptea minții, când în OUG 119 ar fi trebuit să prevadă praguri existente în acest an la consumuri, și n-a făcut-o, interesat cred, ca distribuitorii să mai factureze ceva la consumatori. Acum o pasează Parlamentului, să găsească ei o formă de stimulare.

 

Cine l-a pus să facă reducerea cu 15% a plafonului? De la UE e o doar recomandare. S-a devoalat că deja față de 2021 s-a consumat mai puțin cu cca 8,4% . Și tu faci din asta o problemă, ca să poți scăpa de câțiva Mwh pe care să-i pui în spatele consumatorilor, care nu au încotro și trebuie să plătească.

 

Citez dintr-un articol apărut în iulie în Știri pe Surse, autor Cristi Șelaru:

 

"Fostul ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, cel care a fost acuzat de Germania că a provocat falimentul Greciei, nu îi uită pe oficialii de la Berlin și acum face o analiză care dă fiori. Varoufakis arată că modelul economic promovat de Germania, cu gaze cumpărate ieftin și salarii ținute cât mai jos, a eșuat lamentabil, iar țara se îndreaptă spre un colaps similar cu al Greciei. El explică faptul că economia Germaniei s-a bazat prea mult pe gazul venit din Rusia, iar cum acesta este pe cale să fie tăiat, totul se va prăbuși.Nimeni n-a vrut să vădă că dependența Germaniei de gazul rusesc și de cererea chineză nu poate fi sustenabilă pe termen lung. Astăzi, odată cu sfârșitul gazului ieftin și cu declanșarea noului război rece al Americii cu China, modelul german este terminat.

 

 

Sigur, exporturile germane își vor reveni, ajutate de valoarea scăzută a Euro.

 

Ceea ce nu se va mai întoarce niciodată este eficiența modelului german.

 

Tot dl. Varoufakis afirmă că divizarea societăților energetice și privatizarea lor după modelul britanic a fost o mare greșală, care se vede chiar și în Marea Britanie, și care nu e dependență de gazul rusesc, dar prețurile au luat-o razna creând îngrijorare în majoritatea populației. Acest model a fost aplicat în UE și la noi, cu rezultatele care le simțim cu toții."

 

Dacă ne uităm și la modelul în care s-au spart societățile românești din energie, constatăm costuri de cca. 3 ori mai mari pentru serviciile energetice – producție, transport, distribuție – concurență neloială în piață caracteristică, iar dacă parcurgem o factură de curent, rămânem înmărmuriți de costurile de transport și distribuție până la contorul din casă sau curte. Și ca să fie capacul pus pe oală, mai adaugă domnii energeticieni și cote din certificatele verzi care pot ajunge în lunile de iarnă și la 30-35 lei, funcție de valoarea facturii, fără ca vreodată să ţi se spună cât din energia furnizată este la prețul energiei verzi, oricum mai mică, ca preț decât cea convențională. ANRE n-a făcut decât un lucru, din 2022, a scos detalierea din facturi a costurilor de transport și distribuție. Asta nu a însemnat că s-a și redus ceva. Cum să facă așa ceva?! S-au inclus în prețul net de facturare.

 

Băieții deștepți marchează din nou și după emiterea OUG 119/1.09.2022, deși scăderea de 5,43 ori a Mwh față de 31 august, arată o nervozitate scăpată de sub control – cineva va plăti taxa de solidaritate și suprataxa peste 1300 lei/Mwh, cât a pus dl. V. Popescu în OUG 119. Ei, e greu, când trebuie să dai bani.

 

Piața așa liberă cum este, prin grijă personajelor greu de uitat din 2019 încoace, s-a repliat nu pentru că mecanismul cerere-ofertă ar fi funcționat, ci pentru că, odată cu suprataxarea rezultată din textul OUG 119, vine și controlul, cine o mai fi – ANRE, Curtea de Conturi, ANAF- și cine știe ce elefanți mai găsesc prin sufragerie domnii inspectori, care de un timp încoace au început să capete ceva experiență. Dacă mai au și un ministru care să le țină spatele, sunt șanse să facă curățenie. Cam așa e cu marea repliere, de care și Bursele internaționale ar fi invidoase, pentru că ele nu pot avea flotarea așa de laxă. Numai la noi se poate.

 

Se tot vorbeşte despre contoarele inteligente, care n-au fost introduse că dispareau cititorii de contoare. În ambele cazuri se colportează tot felul de speculaţii despre cine ar avea interes să introducă contoarele inteligente şi despre cine n-ar dori ca le ia caimacul de la prestarea serviciului de citire contor. Dar, în piaţă, nu se citesc contoarele, facturile sunt pe consumuri estimate din anii anteriori, cu subiectivismele aferente, greu de decelat cine are dreptate. Între timp, distribuitorii se împrumută de la consumatori, că e mai ieftin şi nu modifică nici rezultatele, funcţie de care, unii, îşi iau salariile.

 

De multe ori m-am intrebat, de ce furnizorul meu de energie si cel de gaz nu-mi acorda o reducere, pentru ca eu lunar îi trimit indexul, de ani de zile. Uneori vedeam la facturare ca e alt index, atunci ştiam ca a fost cititorul de contor în zonă.

 

Dar niciodată aceşti furnizori, în loc să-mi spună cât imi iau pentru cogenerare, pentru certificate verzi, să-mi spună şi cât imi dau dacă eu trimit indexul lunar, fără contor inteligent, fără deplasări ale salariaţilor, nimic.

 

N-am auzit niciodată asemenea propunere, şi cred că multă lume ar fi amatoare contra unei reduceri de factură, să trimită index-ul, cu sancţiuni dacă nu este corect, ca în orice contract de prestari. Aşa se va putea vedea şi dacă există interese ascunse prin care se doreşte menţinerea stării de fapt, trimiterea index-ului rezolvând şi problema nivelului facturii de plată. Pentru este dat de consumator, care ştie că factura va veni în funcţie de cuantumul indexului transmis.

 

Dar e supărător că, dupa ce nu trimiţi cititorii pe teren, să facturezi estimări din anii anteriori, si să mai pui şi regularizări de anul trecut la preţul de azi, mai mare ca cel din perioada în care s-a consumat kw de către client, anunţându-l ca dacă nu plateşte factura, este debranşat.

 

Aștept cu mare nerăbdare să văd proiecția de Buget pe 2023, să văd cât s-a colectat în 2022 din facturi la energie și carburanți, care sunt randamentele investițiilor făcute în 2021, care ar fi trebuit să dea profit în 2022. Pentru că dl. Prim Ministru, la întrebările presei despre salarii, pensii, nivel de trai, reia marota d-lui Câțu, cu "investiții, investiții, investiții", fără să ne creioneze măcar succint, care ar fi acelea și ce profit ar aduce. Dacă o să ne mai ducă și la procentele din PIB alocate pentru investiții, să vedem că nu s-a realizat prognozatul din Bugetul 2022, e clar, nu mai avem nimic de sperat de la guvernanți.

 

La munte, deja iarna și-a semnalat prezența, frigul a început să se simtă, deci de luna următoare va începe nouă perioada de frig în case, după 30 și ceva de ani. Şi eu credeam că este ceva care n-o să mai trăim. Dar, la prețurile așa plafonate cum zic domniile lor că ne-au "ajutat", nu vom putea suporta, pentru că veniturile sunt enorm de disproporționate în raport cu aceste prețuri, aşa plafonate.

 

Am mai spus-o, ciclul economic odată rupt, e greu să-l refaci, și cu mari costuri ai putea restabili echilibre funcționale, dar niciodată fără ajustarea salariilor, a costului muncii, și a adaptării veniturilor celor ieșiți din procesul economic, în raport de starea economiei, dar cu ochii pe nivelul de trai al populației, căci cu ei faci și PIB, și creștere economică, și dezvoltare. Altfel, trezești monștri care se hrănesc cu dezechilibrele din piață, vezi național-socialismul german, extrema dreaptă, generezi în continuare exodul forței de muncă calificată în țări care respectă cetățenii, și noi, seniorii, rămânem aici, numai pentru că cineva tot trebuie să stingă lumina.

 

Uitați-va la procentele sondajelor și vedeți cum stau partidele, ele sunt oglinda faptelor și deciziilor fruntașilor politici, dau măsura capacității lor de empatie cu alegătorii și totodată de responsabilitate socială față de voturile primite în urmă cu 2 ani. Nu cred că numai eu văd că USR s-a dus pe tobogan la 10-11%, in 2019 fiind speranţa tinerilor şi diasporei, că vor îndrepta lucrurile. Nu numai că n-au confirmat, s-au compromise iremediabil şi nu dau semne că au înţeles, ca să-şi corecteze iniţiativele. În schimb, AUR, care a fost surpriza alegerilor trecute, a ajuns la 2 cifre în sondaje, confirmând, din păcate, teoria mea, că trend-ul actual nu duce la nimic bun pentru 2024. Am văzut ce a făcut în Parlament d-na Şoşoacă, de foştii ei colegi nu pot avea o părere, pentru că nu pot exprima, în scris, ce gândesc. Şi marea coaliţie încă stă şi se gândeşte la ce ar fi trebuit să facă deja de ieri.

 

O țară tristă, cu oameni triști, cu un prezent neguros și un viitor incert. N-ar strica o speranță ca o rază de lumină, și dacă o costa, pentru că orice lumină costă, om plăti-o noi, dar să vedem cine o poate aduce.

 

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, in prezent pensionar.

 

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.