Reteaua Corect
Cristian Hostiuc

Nu este bine să obţii profit în astfel de vremuri

Scris de Cristian Hostiuc in 15 noiembrie 2022 la 12:55, in Business. 497 vizualizari Intra in discutie Taguricompanii, profit shortlinkhttp://crct.ro/nAsD

Toată lumea este nervoasă. După pandemie a venit o nouă criză, care a adus creşterea preţurilor la energie, creşterea generală a preţurilor, inflaţie – cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani –, creşterea dobânzilor, scăderea puterii de cumpărare, ca să nu mai vorbim despre război – nimeni nu concepea ca în aceşti ani să izbucnească un război care să dea peste cap echilibrul geopolitic mondial.

Toată lumea occidentală, care se aştepta ca viaţa burgheză să continue ani şi ani, este dată peste cap. De partea cealaltă, din cauza/datorită exploziei preţurilor la energie, sancţiunilor la adresa Rusiei care a scos de pe piaţă gazul şi petrolul rusesc, marile companii petroliere raportează profituri record.

Spre exemplu, Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume – deţinută de Arabia Saudită – a raportat în trimestrul al III-lea un profit de nu mai puţin de 42 de miliarde de dolari. În America, Exxon, Chevron şi celelalte companii petroliere raportează rezultate record.

Joe Biden, preşedintele SUA, pur şi simplu roagă aceste companii, pe care se sprijină politica de stat americană, să nu mai aibă aceste rezultate, pentru că va fi nevoit să le suprataxeze. Din cauza/datorită creşterii inflaţiei au crescut dobânzile, iar băncile sunt nevoite să raporteze rezultate record, întrucât această creştere a dobânzilor se transferă automat către clienţi.

La Bucureşti, băncile vor raporta în acest an cel mai mare profit din istorie, peste 10 miliarde de lei, adică 2 miliarde de euro. OMV Petrom a făcut în fiecare lună din acest an un profit de 1 miliard de lei, astfel încât, la 9 luni, a raportat un profit de 9,2 miliarde de lei, de cinci ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Rezultatele Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica indică faptul că vor avea cel mai bun an din istorie. Multinaţionalele, adică liderii de piaţă aproape din toate sectoarele, majorează preţurile pentru că au această putere, ceea ce în final se traduce prin câştiguri mai mari. Acestea sunt doar câteva exemple din lumea corporatistă. Bineînţeles că sunt şi companii care pierd.

Lumea este foarte nervoasă, iar toţi se îndreaptă, ca întotdeauna, către bănci, către marile companii petroliere, către miliardarii lumii, care „profită” de această criză, de fapt de crizele pe care le traversăm. Toţi vor ca aceste companii să fie taxate, guvernele să le ia profiturile suplimentare făcute în aceste vremuri, miliardarii să fie taxaţi, iar banii să fie împărţiţi celor care suferă.

 
Suntem într-o lume capitalistă de tip Robin Hood. Dacă cei care sunt la putere nu sunt atenţi la ceea ce se întâmplă, se vor trezi cu mari mişcări de stradă. Oricum, aceste proteste sunt prezente zi de zi pe platformele sociale. O ură împotriva marilor corporaţii.
 
Chiar şi cei care lucrează în aceste corporaţii nu mai vor să fie asociaţi cu ele.La Bucureşti, teza conform căreia multinaţionalele scot profitul din România câştigă tot mai mult teren. Nu mai contează că ceea ce se cheamă transfer pricing este destul de reglementat şi nu poţi să scoţi profitul aşa cum vrei tu.
 
Când lumea arată către bănci pentru situaţia actuală şi pentru profiturile obţinute, uită că cel mai mare acţionar al Băncii Transilvania este Pilonul II de Pensii, unde 7,6 milioane de români sunt participanţi. La Petrom, oricine poate deveni acţionar prin achiziţia acţiunilor de pe Bursă şi poate obţine astfel acelaşi profit pe care îl obţine grupul austriac OMV, cel mai mare acţionar. Ca să nu mai spunem că statul este al doilea acţionar al Petrom, cu 20% din acţiuni. Dar per total, în această situaţie de criză, în care se află lumea occidentală, cu această inflaţie, cu această creştere de dobânzi, cu furia maselor, cel mai bine este să nu obţii profit, pentru că atragi atenţia. 

La Bucureşti, băncile vor raporta în acest an cel mai mare profit din istorie, peste 10 miliarde de lei, adică 2 miliarde de euro. OMV Petrom a făcut în fiecare lună din acest an un profit de 1 miliard de lei, astfel încât, la 9 luni, a raportat un profit de 9,2 miliarde de lei, de cinci ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Rezultatele Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica indică faptul că vor avea cel mai bun an din istorie. Multinaţionalele, adică liderii de piaţă aproape din toate sectoarele, majorează preţurile pentru că au această putere, ceea ce în final se traduce prin câştiguri mai mari.

Acestea sunt doar câteva exemple din lumea corporatistă.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.