Reteaua Corect

Noi reguli pentru chiriaşi din această lună / Amenzile pe care le riscă proprietarii

Scris de newsreporter in 09 iunie 2023 la 09:25, in Business. 703 vizualizari Intra in discutie Taguribuletin, chiriasi, domiciliu, lege, proprietari shortlinkhttp://crct.ro/nBrB

Noi reguli pentru chiriaşii români, dar şi pentru proprietarii de apartamente care iau în gazdă alte persoane, se vor aplica din iunie 2023. Mai exact, gazdele celor ce nu au înscrisă în buletin adresa la care locuiesc efectiv vor trebui să-i însoțească la autorități, pentru a-i lua în spațiu. În plus, perioada în care românii proprietari de apartamente pot face acest lucru s-a micşorat de la 30 de zile la 15 zile, relatează Știripesurse.

Legea spune acum că gazda unei persoane care nu a făcut demersurile pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește de fapt va trebui, atunci când trec mai mult de 15 zile de când s-a făcut mutarea, să o însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a o lua în spațiu.

Noua prevedere apare într-o lege care se va aplica din 10 iunie.

OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi buletinele românilor urmează să se modifice, începând din 10 iunie, potrivit Legii 162/2023, una dintre modificări stabilind o nouă obligație pentru cei ce găzduiesc una sau mai multe persoane.

Mai exact, după cum apare în document, "persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile - n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu".

Așadar, gazdele vor fi obligate ca, la trecerea a 15 zile de la data la care chiriașul locuiește în casa lor, să-l însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a-și da acordul cu privire la luarea acestuia în spațiu.

Care sunt excepţiile de la lege şi amenzile

De la obligația de a-și schimba adresa din actul de identitate sunt exceptate persoanele ce locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.

În cazul în care nu este respectată noua obligație, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.

În prezent, OUG 97/2005 stabilește că "persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (...) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul", potrivit avocatnet.ro.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.