În cadrul summitului, vor avea loc șapte sesiuni de lucru pentru a discuta subiecte precum economia globală, parteneriatele pentru țările în curs de dezvoltare, politica externă și de securitate, dezvoltarea durabilă, securitatea alimentară, multilateralismul și tehnologiile digitale.
În cadrul uneia dintre întâlniri, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va alătura de la distanță liderilor.
Anterior, reprezentantul Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că liderii vor discuta, de asemenea, noi măsuri menite să izoleze Rusia de economia globală și să perturbe lanțurile de aprovizionare pentru complexul de apărare rusesc. Potrivit acestuia, participanții la summit intenționează să ajungă la noi acorduri pentru a reduce prețurile la energie și alimente în lume, o temă care vizează și afectează inclusiv România.
Summitul va avea loc în Alpii Bavarezi din Ellmau. A fost și ultimul summit prezidat de Germania, când Angela Merkel era cancelar.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.