Reteaua Corect

Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

Scris de newsreporter in 16 aprilie 2018 la 12:34, in Business. 261 vizualizari Intra in discutie Taguriancheta, ceo, demisie, Martin Sorrell, nereguli, wpp shortlinkhttp://crct.ro/nsy5

Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP, la aproape două săptămâni după ce cea mai mare companie de publicitate din lume a dezvăluit faptul că acesta este subiectul unei anchete interne, fiind acuzat de nereguli financiare şi comportament personal nepotrivit, transmite AFP, consultat de Ziarul Financiar.

Martin Sorrell, care s-a aflat la conducerea gigantului britanic în ultimii 33 de ani, şi-a dat demisia sâmbătă.

Acesta a spus că ancheta internă a pus o presiune inutilă asupra companiei şi că a decis să demisioneze "în interesul clienţilor, al acţionarilor, mari şi mici, al tuturor celorlalţi beneficiari".

WPP a mai anunţat că, între timp, ancheta a fost finalizată şi că se va considera că Sorrell a ieşit la pensie, în timp ce preşedintele Roberto Quarta a devenit CEO interimar.

O echipă de experţi independentă a fost angajată de consiliul de conducere al WPP pentru a investiga acuzaţiile, a anunţat agenţia de publicitate pe 4 aprilie.

Sorrell a transmis într-un comunicat, la momentul respectiv, că respinge "fără rezerve" orice acuzaţie de nereguli financiare.

"Presa a informat că WPP investighează o acuzaţie de nereguli financiare care mă vizează, mai specific, folosirea fondurilor companiei", a spus Sir Martin Sorrell.

 

"Acuzaţia este investigată de o firmă de avocatură. Resping acuzaţia fără rezerve, dar recunosc faptul că trebuie investigată de companie", a mai spus atunci Sorrell.

Sorrell, care anterior a lucrat la Saatchi & Saatchi, este cel mai mare acţionar individual la WPP, cu o cotă de aproximativ 1,4%, potrivit datelor compilate de Bloomberg.

Martin Sorrell, în vârstă de 73 de ani, a înfiinţat WPP în 1985, iar, din 1986, compania a început să furnizeze servicii de publicitate. În prezent, WPP are peste 200.000 de angajaţi, în aproximativ 3.000 de birouri în 112 ţări.

În 2015, pachetul său salarial a fost de 70 de milioane de lire sterline, la momentul respectiv, acesta fiind cel mai mare din istoria corporaţiilor din Marea Britanie.

În 2000, Martin Sorrell a devenit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Luna trecută, acţiunile WPP au înregistrat cea mai mare prăbuşire din 1999, după ce Martin Sorrell a prezis un an fără creşteri, semnalând investitorilor că industria de publicitate suferă cea mai dramatică scădere din ultimele decenii.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.