Reteaua Corect

Marea Britanie ia în calcul lansarea unei monede digitale oficiale- Britcoin

Scris de newsreporter in 20 aprilie 2021 la 08:03, in Business. 335 vizualizari Intra in discutie Taguribritcoin, Marea Britanie, moneda digitala oficiala shortlinkhttp://crct.ro/nxHR

Ministrul britanic de Finanţe Rishi Sunak a cerut luni Băncii Angliei să analizeze oportunitatea lansării unei monede digitale susţinută de banca centrală, numită Britcoin, cu scopul de a contracara problemele implicate de criptomonede precum bitcoin, transmite Reuters citată de news.ro. O versiune digitală a lirei sterline, susţinută de Banca Angliei, ar permite companiilor şi populaţiei să deţină conturi direct la banca centrală, perturbând rolul băncilor în sistemul financiar, scrie HotNews.

"Lansăm un nou grup de lucru între Trezorerie şi Banca Angliei, pentru a coordona lucrările exploratorii asupra unei posibile monede digitale a băncii centrale", a declarat Sunak într-o conferinţă în sectorul financiar.

Ulterior, Sunak a scris pe Twitter un singur cuvânt, ”Britcoin”, ca răspuns la anunţul Ministerului de Finanţe cu privire la grupul de lucru. Alte bănci centrale analizează şi ele dacă să creeze versiuni digitale ale propriilor monede, lărgind în esenţă accesul la fondurile băncii centrale pe care doar băncile comerciale le pot folosi în prezent. Acest lucru ar putea accelera plăţile interne şi externe şi ar putea reduce riscurile la adresa stabilităţii financiare. China este un lider în lansarea unei monede digitale.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a declarat că studiază o formă electronică de numerar pentru a completa bancnotele şi monedele, dar orice lansare este încă la câţiva ani distanţă. Banca Angliei a declarat că o versiune digitală a lirei sterline nu va înlocui nici numerarul fizic, nici conturile bancare existente. "Guvernul şi Banca Angliei nu au luat încă o decizie cu privire la introducerea unei monede digitale în Marea Britanie şi se vor angaja în consultări pe scară largă cu părţile interesate cu privire la beneficiile, riscurile şi practicile de a face acest lucru", a arătat banca centrală.

Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a afirmat anterior că Bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă, nu reuşeşte să acţioneze ca un activ stabil, de valoare, sau ca o modalitate eficientă de a face tranzacţii, fiind inadecvată să servească drept monedă şi un pariu riscant pentru investitori. Băncile centrale au avut, de asemenea, o reacţie negativă la eforturile depuse de Facebook pentru a-şi crea propria monedă digitală. Chiar şi aşa, criptomonedele au atras un interes din ce în ce mai mare din partea instituţiilor financiare majore, iar bitcoin a atins pe 14 aprilie un maxim record de aproape 65.000 de dolari, crescând de zece ori în decursul unui an.

Sunak, care a lansat conferinţa UK FinTech Week, a anunţat şi alte măsuri menite să menţină competitivitatea post-Brexit a Londrei, care rivalizează cu New York-ul pentru a fi cel mai mare centru financiar din lume. De la ieşirea Marii Britanii de pe orbita Uniunii Europene la 31 decembrie, sectorul financiar britanic s-a confruntat cu restricţii privind deservirea clienţilor UE. Sunak a propus eliminarea restricţiilor moştenite de la UE, inclusiv cu privire la cine poate tranzacţiona acţiuni la Londra. Acest lucru ar ajuta Marea Britanie să atragă mai multe tranzacţii ”întunecate” sau anonime ale marilor investitori, după ce Amsterdamul a devansat Londra ca principal centru de tranzacţionare a acţiunilor din Europa, în ianuarie.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.