Reteaua Corect

Măsura de 16 miliarde de euro luată de Franța pentru a evita o dublare a facturilor

Scris de newsreporter in 15 septembrie 2022 la 11:19, in Business. 303 vizualizari Intra in discutie Taguri15%, dublare, energie, facturi, franta, gaz, plafonare shortlinkhttp://crct.ro/nAay

Franţa va plafona anul viitor creşterea preţurilor energiei şi gazelor pentru gospodării la 15%, a declarat miercuri prim-ministrul Elisabeth Borne, pentru a atenua impactul asupra consumatorilor provocat de cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii, transmite Reuters, potrivit Ziare.com.

Plafoanele vor costa statul 16 miliarde de euro şi vor împiedica dublarea facturilor gospodăriilor.

Statul va oferi şi granturi pentru cei mai săraci, cu un cec de până la 200 de euro pentru 12 milioane de gospodării.

Borne a spus că noul plafon pentru preţurile gazelor va intra în vigoare în ianuarie, în timp ce noul plafon pentru energie electrică va urma o lună mai târziu.

”Suntem hotărâţi, la fel ca la începutul crizelor cu care ne confruntăm, să acţionăm, să ne adaptăm şi să protejăm poporul francez şi economia noastră”, a spus Borne într-o conferinţă de presă.

Anterior, Executivul Uniunii Europene a subliniat planurile de a strânge peste 140 de miliarde de dolari de la firmele energetice pentru a ajuta la protejarea gospodăriilor şi a întreprinderilor de creşterea preţurilor care ameninţă să provoace recesiune economică şi insolvenţe.

Franţa a cheltuit deja miliarde de euro pentru măsuri de atenuare a impactului inflaţionist al creşterii preţurilor energiei. A plafonat creşterea preţurilor reglementate la energie în acest an la 4% şi a forţat compania de utilităţi de stat EDF (EDF.PA) să vândă mai multă energie electrică rivalilor cu mult sub tarifele pieţei.

De asemenea, Franţa a îngheţat preţurile reglementate ale gazelor rezidenţiale la nivelurile din octombrie 2021.

Gospodăriile cu încălzire pe gaze vor plăti, în medie, cu 25 de euro în plus în fiecare lună, în loc de 200 de euro în plus fără un plafon de preţ, în 2023, prognozează guvernul.

Susţinătorii strategiei guvernamentale fac referire la rata inflaţiei din Franţa, cea mai scăzută din Uniunea Europeană în august,de 6,5% în termeni armonizaţi cu UE.

Unii critici spun că limitele sunt nesustenabile şi vor însemna probleme financiare mai târziu.

Franţa, unde se află cel mai mare număr de reactoare nucleare din lume, după Statele Unite, este mai puţin expusă decât vecinii săi la o reducere a aprovizionării cu gaze ruseşti, ca represalii pentru sancţiunile occidentale.

Dar un număr fără precedent de întreruperi ale funcţionării reactoarelor a dus producţia de energie nucleară din Franţa la un nivel minim din ultimii 30 de ani, adăugându-se crizei energetice la nivel de continent.

Nu există niciun risc de întrerupere totală în Franţa în această iarnă, dar unele întreruperi de curent nu pot fi excluse în timpul vârfurilor de cerere, a spus mai devreme operatorul de reţea RTE.

Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.