„Este ceea ce nu ar trebui să facă un guvernator. Este ceea ce în limbaj macro-economic dezancorează inflația. În momentul în care un guvernator iese și spune că până la Paști așteptați-vă la creșteri de prețuri, când el ar trebui să spună că totul este sub control, este ca și cum șeful Poliției Române ar spune că este liber la furat până de Paști. Spune vedeți că puteți să creșteți prețurile cât vreți voi, nu vi se întâmplă nimic. Politica monetară acționează cu întârziere. Adică, ceea ce face acum se va vedea la sfârșitul lui 2018. Dacă țineți bine minte în octombrie, noiembrie anul trecut – tot o premieră pentru un guvernator în această lume - a spus că cursul se va deprecia. Păi cine se poate aștepta la o altă reacție din piață? Nu toată lumea s-a aruncat să cumpere euro contra leu, pentru că guvernatorul a spus că asta este direcția? Este o formă de șantaj la adresa politicienilor. A învățat că în acești 28 de ani politicienii sunt foarte atenți la problemele românilor, iar cei cu credite în valută și cu credite în lei vor avea probleme în 2018, și asta este forma de negociere cu politicienii”, a spus Lucian Isar, la Antena3.
![]() | ||
1. | Teodorovici 'îi bagă în ŞEDINŢĂ' pe reprezentanţii BNR, după anunţul SCUMPIRILORPublicat in 09 februarie 2018 la 12:17 Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, intenţionează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României pentru schimb de informaţii, dar şi pentru a vedea care este "abordarea în viitor", relatează Știripesurse.ro. |
![]() |
![]() |
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.