Reteaua Corect

Kristalina Georgieva a fost desemnată candidatul UE pentru a conduce Fondul Monetar Internaţional

Scris de newsreporter in 03 august 2019 la 10:58, in Business. 407 vizualizari Intra in discutie Taguricandidat, FMI, Kristalina Georgieva, UE shortlinkhttp://crct.ro/nuNH

Kristalina Georgieva, din Bulgaria, a fost desemnată de guvernele statelor membre candidatul Uniunii Europene pentru a conduce Fondul Monetar Internaţional, după mai mult de 12 ore de discuţii şi voturi pe fondul diviziunilor din cadrul blocului Comunitar, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Singurul contra-candidat rămas în cursă, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a felicitat-o ​​pe Twitter după un vot din cel de-al doilea tur în care a ieşit drept câştigător clar.

 

Guvernatorul băncii centrale din Finlanda, Olli Rehn, şi ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, s-au retras vineri, după o primă rundă de voturi între reprezentanţii celor 28 de naţiuni ale UE. Mario Centeno, preşedintele portughez al miniştrilor Finanţelor din Zona Euro, s-a retras joi.

 

Georgieva, 65 de ani, este director executiv al Băncii Mondiale după o lungă carieră la creditor, organizaţia geamănă a FMI.

Georgieva este un politician de centru-dreapta, care a crescut în Bulgaria, sub comunism.

Kristalina Georgieva este doctor în economie şi masterat în economie politică şi sociologie la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială din Sofia.

Lăudată pentru abordarea directă, este o femeie care s-a ridicat prin propriile puteri care a urcat pe treptele ierarhice ale Băncii Mondiale pentru a deveni director executiv în 2017, după aproape şapte ani la Bruxelles, în calitate de comisar european pentru cooperare internaţională, apoi comisar pentru bugetul UE.

Candidatura ei ar putea reprezenta o modificare a normelor FMI care impun ca directorul general să aibă mai puţin de 65 de ani.

Fostul şef al FMI, Christine Lagarde, din Franţa, şi-a dat demisia în iulie după ce liderii UE au ales-o în locul lui Mario Draghi în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Kristalina Georgieva a declarat vineri că va renunţa temporar la responsabilităţile de director executiv al Băncii Mondiale după ce a fost nominalizată candidatul UE la conducerea Fondului Monetar Internaţional.

Georgieva a declarat pe Twitter că după consultarea cu ofiţerul de etică al Băncii Mondiale, a solicitat concediu administrativ pentru perioada de nominalizare la FMI.

FMI acceptă nominalizările până pe 6 septembrie şi îşi propune să selecteze un candidat până pe 4 octombrie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.