Reteaua Corect

INS dezvăluie ce s-a scumpit cel mai mult în iulie

Scris de newsreporter in 11 august 2017 la 11:52, in Business. 288 vizualizari Intra in discutie Taguricanal, energie electrica, inflatie, ins, iulie, salubritate, scumpit, unt shortlinkhttp://crct.ro/nrjQ

Energia electrică, untul și serviciile de apă, canal și salubritate s-au scumpit cel mai mult în iulie față de luna precedentă, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS)

Astfel, prețul energiei electrice a urcat cu 6,77%, al untului cu 1,22%, iar al serviciilor de apă, canal și salubritate cu 0,65%. Creșteri semnificative au mai fost consemnate la tutun și țigări, cu 0,51%, la carnea de porc, cu 0,46%, la bovine, cu 0,44%, la plata cazării în unitățile hoteliere, cu 0,41%, la restaurante, cafenele, cantine, cu 0,32%, la produsele de morărit, cu 0,25%, și la cele destinate îngrijirii medicale, cu 0,24%.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la cartofi, cu 9,28%, la citrice și alte fructe meridionale, cu 2,68%, la alte legume și conserve de legume, cu 2%, și la fructe proaspete, cu 1,61%.

Pe total mărfuri alimentare, prețurile au scăzut cu 0,39%, în iulie față de luna precedentă, iar pe cele nealimentare au urcat cu 0,93%. La servicii, acestea au crescut cu 0,14%.

Rata anuală a inflației a fost de 1,4% în iulie, în creștere comparativ cu 0,85% în luna anterioară, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES.

'Prețurile de consum în luna iulie 2017 comparativ cu luna iulie 2016 au crescut cu 1,4%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2016 — iulie 2017) față de precedentele 12 luni (august 2015 — iulie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,1%', se arată în document.

Conform INS, determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,3%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflație pentru finalul acestui an la 1,9%, a declarat, marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în condițiile în care anterior estima un nivel al ratei inflației de 1,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflației de 3,2%, de la 3,1% anterior, iar pentru finalul primului semestru din 2019 se așteaptă la o rată a inflației de 3,5%.

Potrivit BNR, reintrarea ratei anuale a inflației IPC în intervalul țintei este anticipată a avea loc în trimestrul III din 2017.

Calculată la taxe constante, rata inflației va atinge 2,9% în decembrie 2017, valoare situată peste ținta centrală de inflație, de 2,5%.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.