Reteaua Corect

Inflaţia persistentă ameninţă redresarea economiei zonei euro

Scris de newsreporter in 29 decembrie 2021 la 10:37, in Business. 485 vizualizari Intra in discutie Taguribce, economie, inflatie, redresare, zona euro shortlinkhttp://crct.ro/nyVE

Însănătoşirea economiei zonei euro riscă să fie subminată dacă inflaţia persistent de ridicată va eroda veniturile disponibile ale consumatorilor şi va forţa Banca Centrală Europeană să-şi retragă stimulentele mai rapid decât plănuia iniţial, relevă un sondaj realizat de Financial Times în rândul economiştilor, scrie ZF.

Peste 40% din cei 38 de economişti care au participat la sondaj au identificat inflaţia drept un risc semnificativ la adresa perspectivelor de creştere ale celor 19 ţări parte a zonei euro, acesta fiind cel mai des invocat risc pentru 2022 împreună cu pandemia.

“Inflaţia va eroda salariile, diminuând cererea”, arată Jesper Rangvid, profesor la Copenhagen Business School, adăugând că “BCE ar putea fi de asemenea nevoită să reacţioneze prin majorarea dobânzilor, afectând redresarea economică”.

Asemeni majorităţii băncilor centrale, BCE a fost surprinsă de persistenţa presiunilor inflaţioniste. În această lună, banca şi-a majorat semnificativ proiecţia privind inflaţia din zona euro la 2,6% pentru 2021 şi 3,2% pentru 2022, ambele peste ţinta de 2%.

“Dacă inflaţia se va menţine peste ţintă şi dincolo de 2022, atunci BCE va fi nevoită să-şi modifice mai abrupt poziţia de politică, ceea ce ar putea afecta economia reală şi alimenta temeri privind stabilitatea financiară”, avertizează Katharina Utermohl, economist în cadrul Allianz.

Economiştii, chestionaţi înainte ca BCE să-şi updateze proiecţiile în această lună, au anticipat în medie că inflaţia din zona euro se va situa la 2,7% în 2022 şi 1,9% în 2023. Estimarea acestora s-a situat sub cea a BCE pentru anul viitor, dar peste cea a băncii centrale că inflaţia va scădea la 1,8% în 2023.

“Creşterea puternică a preţurilor energiei reprezintă un risc major”, potrivit lui Fabio Balboni, economist la HSBC. “Prin erodarea puterii de cumpărare a gospodăriilor, am estimat că aceasta ar putea elimina 0,5% din nivelul PIB-ului în următoarele câteva trimestre”, plasând “BCE într-o poziţie dificilă”.

În opinia lui Nicholas Bennenbroek, economist la Wells Fargo, inflaţia scăpată de sub control reprezintă un risc mai semnificativ decât pandemia.

Totuşi, aproape jumătate din economiştii chestionaţi consideră că tulpinile de coronavirus prezintă în continuare un risc economic semnificativ.

Economiştii au estimat în medie că economia zonei euro va avansa cu 4% anul viitor, uşor sub proiecţia BCE ce vizează o creştere de 4,2%.

ZF

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.