Reteaua Corect

H&M a achiziţionat o participaţie la Klarna

Scris de newsreporter in 08 octombrie 2018 la 10:11, in Business. 233 vizualizari Intra in discutie Taguri1%, achizitionat, H&M, klarna, participatie shortlinkhttp://crct.ro/ntps

Hennes & Mauritz AB (H&M) a achiziţionat o participaţie la o firmă suedeză din domeniul tehnologiei financiare (fintech) a anunţat publicaţia Financial Times citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Capital.ro.

Al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial va plăti 185 de milioane de coroane suedeze (20,39 milioane de dolari) pentru o participaţie de sub 1% în Klarna, furnizor de servicii securizate de plată online. 

Acordul va demara în 14 state europene - începând cu Marea Britanie şi Suedia - şi se va extinde în SUA şi Asia. 

H&M speră că tranzacţia va simplifica procesele de livrare şi retur, care au reprezentat o sursă de frustrare pentru mulţi clienţi.  De asemenea, retailerul suedez vrea să combine plăţile în magazin, cele mobile şi cele online, cu ajutorul tehnologiei Klarna. 

Directorul general al Klarna, Sebastian Siemiatkowski, a afirmat pentru Financial Times că tranzacţia va reprezenta cel mai important parteneriat al companiei, care vine după acorduri similare cu retailerul britanic Asos şi gigantul Ikea. 

În perioada iunie-august 2018, vânzările online ale H&M au urcat cu 32%, în timp ce profitul net a scăzut cu 19%, la 3,1 miliarde de coroane suedeze (352 de milioane de dolari), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un câştig de 3,2 miliarde de coroane suedeze. 

În acest an, H&M intenţionează să deschidă aproximativ 380 de magazine şi să închidă 140. Cele mai multe magazine vor fi deschise pe pieţele emergente în timp ce închiderile vor fi pe pieţele mature. 

H&M se confruntă cu creşterea concurenţei pe piaţa din Europa, după ce tinerii au preferat să facă achiziţii de la retailerii online, cum ar fi Asos şi Zalando. 

Grupul suedez are opt branduri: H&M, COS & Other Stories, Monki, Weekday, Cheap Monday, Arket şi H&M Home. 

Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.