Reteaua Corect

Guvernul ar putea acorda vouchere pentru schimbarea sobei

Scris de newsreporter in 15 septembrie 2023 la 09:35, in Business. 371 vizualizari Intra in discutie Tagurimediu, soba, voucher shortlinkhttp://crct.ro/nBUL

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ar putea fi iniţiat un program pilot prin care sobele cu eficienţă scăzută, de 20-25%, să fie înlocuite cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, de peste 90%, conform Agerpres, citat de Știripesurse.

"Am discutat cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi ne pregătim să iniţiem un program pilot prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficienţă 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi, şi să le înlocuim, acordând o finanţare uşoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, adică peste 90% eficienţă”, a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

„Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunităţi, dar va însemna şi o presiune mai mică pe fondul forestier, pentru că una e să arzi 10 milioane de metri cubi cu sobe cu o eficienţă de 20% şi alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puţin, având surse de încălzire de înaltă eficienţă", a adăugat acesta.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.