Reteaua Corect

Giganții de pe Wall Street se tem de Joe Biden

Scris de newsreporter in 20 ianuarie 2021 la 10:03, in Business. 334 vizualizari Intra in discutie Tagurijoe biden, Wall Street shortlinkhttp://crct.ro/nxgm

Wall Street s-a putea confrunta cu patru ani dificili, cu o administraţie Biden care semnalează o politică mai dură faţă de sectorul financiar decât se anticipa iniţial, prin nominalizarea a doi campioni ai protecţiei consumatorilor la conducerea a două agenţii majore, respectiv Gary Gensler drept preşedinte al Comisiei pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) şi Rohit Chopra la şefia Biroului pentru Protecţia Financiară a Consumatorului (CFPB), transmite Reuters, potrivit Știripesurse.

Republicanii care susţin politicile relaxate pentru Wall Street  l-au criticat luni pe Biden pentru că a făcut concesii stângiştilor, avertizând că nominalizările vor provoca diviziuni.

”Echipa Biden cedează membrilor extremei stângi”, a declarat Patrick McHenry, republican de marcă în comisia pentru sectorul financiar din Camera Reprezentanţilor, despre Chopra. El a m ai avertizat că Gensler ar trebui să reziste presiunilor de a direcţiona regimul raportărilor legate de instrumentele financiare pentru a încerca să rezolve probleme non-economice sau probleme sociale”.

În calitate de şef al autorităţii de reglementare a pieţei instrumentelor derivate, între 2009 şi 2014, Gensler a implementat noi reglementări pentru tranzacţiile swap, adoptate de Congres după criza financiară, creându-şi reputaţia unui operator dur, care vrea să ţină piept intereselor puternice de pe Wall Street.

Chopra a contribuit la înfiinţarea CFPB după criză şi a fost primul ombudsman pentru împrumuturile studenţeşti. La FTC, acesta a susţinut reglementări mai dure pentru companiile mari în domeniul confidenţialităţii datelor consumatorilor şi concurenţă şi pentru amenzi mai stricte.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.