Reteaua Corect

FT: Fondul Suveran al Arabiei Saudite vrea să devină investitorul cu cel mai mare impact global

Fondul Suveran de Investiţii al Arabiei Saudite (PIF), în valoare de 325 de miliarde de dolari, plănuieşte să devină „investitorul cu cel mai mare impact” asupra economiei globale. Pe măsură ce pandemia de coronavirus continuă să devasteze economiile de pe întreg teritoriul planetei, PIF doreşte să devină cel mai activ vehicul suveran de investiţii, scrie Financial Times, citat de Mediafax, relatează Hotnews.ro.

 

„Nu vrei să iroseşti o criză... În ceea ce ne priveşte, vom căuta cu siguranţă noi oportunităţi”, a spus guvernatorul fondului, Yasir al-Rumayyan, în timpul unei conferinţe virtuale de luna trecută în cadrul căreia au participat peste 2.000 de bancheri şi executivi.
Cu trei zile înainte de conferinţă, fondul a făcut unul dintre cele mai mari pariuri asupra uneia dintre cele mai afectate companii din timpul crizei, reuşind să obţină 5,7% din Live Nation, o companie de entertainment din SUA în valoare de 500 de milioane de dolari. Cu trei săptămâni mai devreme, a plasat un alt pariu riscant, obţinând 7,3% din Carnival, a doua cea mai mare linie internaţională de croaziere.
Fondul a investit în aproape 20 de companii europene şi americane, printre care se numără Royal Dutch Shell, Boeing, Disney, Facebook, BP şi Citigroup, achiziţionând cote de participaţie în valoare de 7,7 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului. De asemenea, PIF a susţinut un grup de investiţii în achiziţionarea clubului Newcastle United pentru suma de 300 de milioane de lire, devenind astfel cea mai bogată echipă din Premier League, principalul campionat de fotbal al Europei.
PIF spune că „identifică oportunităţi de investiţii în companii de încredere cu perspective puternice şi pe termen lung despre care credem că vor deveni lideri când activitatea economică va începe să se apropie de nivelurile de dinainte de pandemie.
Fondul de investiţii stă la baza planurilor Prinţului Mohammed de modernizare a ţării prin care doreşte să reducă dependenţa de petrol a regatului. PIF a fost sursa multor dispute în ultimii ani, având în vedere asocierea cu coroana Arabiei Saudite şi, implicit, cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018.

HotNews.ro

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.