Reteaua Corect

Franța își prezintă această săptămână legea taxării giganților tech

Ministerul de Finanțe al Franței va prezenta în cursul acestei săptămâni proiectul de lege pentru taxarea giganților tech cu un procent de 3% pentru comisioanele obținute de companii din intermedierea de vânzări prin publicitate și prin comercializarea datelor utilizatorilor, informează DW, potrivit HotNews.ro.

Aproximativ 30 de companii vor fi afectate de taxa impusă giganțilot digitali, potrivit ministrului francez de finanțe, Bruno Le Maire.

 

Majoritatea comaniilor care fac obiectul impozitului de 3% vor fi americane, dar și companii chinezești, germane, spaniole, britanice și o companie franțuzească vor fi nevoite să plătească, potrivit Le Parisien.

 

Articolul din le Parisien precizează că printre companiile afectate de taxa giganților tech se numără și Google, Amazon, Facebook și Apple, dar și Uber, Airbnb, Booking și Criteo, specializată în publicitate online în Franța.

 

Le Maire a declarat că taxa a fost o chestiune de "justiție fiscală" destinată companiilor cu venituri digitale globale de cel puțin 750 milioane euro (853 milioane dolari SUA) și venituri în Franța de peste 25 milioane de euro.

Taxa ar aduce autorităților fiscale franceze aproximativ 500 de milioane de euro pe an, a adăugat el.


Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.