Reteaua Corect

UPDATE Isarescu: In Romania se contureaza unele conflicte sociale

Deficitul bugetar al Romaniei prinde guvernantii intre ciocan si nicovala. Daca nu-l tin in frau risca sa supere creditorii internationali, daca iau masuri pentru reducerea sa, genereaza posibilitatea aparitiei unor conflicte sociale, a declarat, miercuri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

''Intr-o perioada in care bugetele sunt in suferinta apar unele tensiuni sociale, se contureaza anumite conflicte sociale, se pot intampla cotituri in societate. In Romania vedem aceeasi situatie, chiar daca unele dintre cifrele legate de datoria suverana a Romaniei nu sunt deloc dramatice'', a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul seminarului ''Romania 2010. Constrangerile financiare si imperativele sociale'', organizat de Saptamana Financiara si de Financiarul, noteaza realitatea.net.

In ceea ce priveste deficitele bugetare, ingrijorarea nu tine neaparat de marimea lor, ci de structura lor, a spus Isarescu, atentionand ca gravitatea deficitului bugetar e mai mare pe timp de recesiune. In conditiile de fata, un deficit bugetar supradimensionat poate duce la o neincredere a pietelor  si, in ultima instanta, poate determina creditorii internationali sa evite finantarea unei tari, a subliniat guvernatorul BNR.

"Daca ne uitam la imperativele sociale din Romania de astazi, ele sunt acoperite juridic. Exista legi care incearca sa rezolve in mod rezonabil problema imperativelor sociale. Ele sunt insa descoperite financiar, din cauza deficitului. Banii nu pica din cer. Banii adevarati nu pica din cer, nici nu apar din tiparnita asa cum cred unii", a mai spus Isarescu, adaugand ca angajatii BNR par de multe ori cinici, insa misiunea lor este sa spuna adevarul financiar, indiferent de cat de neplacut ar fi acesta.

Guvernatorul BNR a mai spus ca societatea romaneasca trebuie sa inteleaga ca "realitatea este cinica", ca banii nu pica din cer si ca este nevoie de munca si de un efort major "al intregii colectivitati umane" pentru a se ajunge la bogatie.

Isarescu a atras atentia asupra importantei partii financiare, precizand ca nu doar o lege poate conduce la corectiile care trebuie realizate in economie, fiind nevoie de munca si un efort al intregii colectivitati. "Bogatia nu se face prin decrete. De 200 de ani citam din cartea lui Adam Smith despre bogatia natiunilor si, probabil, nici acum nu o intelegem. Bogatia se face prin munca, printr-un efort major al colectivitatii umane", a spus Isarescu.

 

A.E.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.