Reteaua Corect

Exxon Mobil înregistrează o premieră - a dat în judecată Cuba

Grupul petrolier american Exxon Mobil a demarat vineri o acţiune în justiţie împotriva a două companii cubaneze, Cuba Petroleo (Cupet) şi Cimex, solicitând despăgubiri în valoare de 280 milioane de dolari pentru o rafinărie, staţii de alimentare şi alte active naţionalizate după revoluţia lui Fidel Castro din 1959, transmit Reuters şi AFP, conform agerpres.ro, citat de Știripesurse.ro.

Exxon Mobil, cel mai mare producător american de petrol, este prima corporaţie care a dat în judecată Cuba pe baza unui capitol din legea Helms-Burton, care a intrat joi în vigoare şi care permite americanilor să ceară reparaţii pentru bunurile naţionalizate. 

În plângerea sa, depusă la un tribunal federal din Districtul Columbia, Exxon Mobil acuză cele două companii cubaneze de "trafic ilegal" cu proprietăţile sale confiscate, care sunt utilizate şi în prezent deşi Exxon Mobil nu a primit despăgubiri pentru aceste proprietăţi.

 

Exxon este una din firmele care au luat naştere din fosta companie Standard Oil, a cărei rafinărie de la Havana a fost una din primele entităţi americane naţionalizate de Castro. În prezent această rafinărie este operată de compania cubaneză Cuba Petroleo (Cupet), în timp ce fosta reţea de benzinării a Standard Oil este gestionată de Cimex. 

Fostul gigant petrolier american Standard Oil a fost divizat în mai multe companii, una dintre ele fiind Exxon care în anul 1998 a fuzionat cu Mobil. 

Capitolul III din legea Helms-Burton adoptată de SUA în 1996 permite exilaţilor cubanezi să aducă în faţa tribunalelor federale americane companiile care au realizat câştiguri de pe urma societăţilor naţionalizate după 1959. Administraţia Trump a permis ca un capitol din legea Helms-Burton să intre în vigoare începând cu data de 2 mai. 

Joi, doi cetăţeni americani de origine cubaneză au dat în judecată gigantul american din industria croazierelor Carnival pentru utilizarea terminalelor portuare de la Santiago de Cuba şi  Havana, terminale care au fost naţionalizate în 1959.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.