Reteaua Corect

Exporturile de vin franţuzesc în prag de RECORD chiar şi pe fondul Brexit

Scris de newsreporter in 13 februarie 2020 la 12:45, in Business. 424 vizualizari Intra in discutie Taguriexport, record, vin franțuzesc shortlinkhttp://crct.ro/nvFS

Exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase au atins anul trecut un nivel record, în condiţiile în care comercianţii francezi au înregistrat vânzările înainte de Brexit şi de introducerea tarifelor vamale în SUA, a anunţat miercuri Federaţia exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS), informează Reuters, citată de Agerpres, relatează Știrpesurse.ro.

Vânzările peste hotare de vin şi băuturi spirtoase, a doua categorie de produse exportate de Franţa după aeronautică, au crescut cu 5,9% în termeni de valoare, până la un nou record de 14 miliarde de euro, a precizat FEVS. Exporturile spre SUA, de departe cea mai mare piaţă pentru vinurile şi băuturile spirtoase franceze în condiţiile în care piaţa americană este responsabilă pentru aproape un sfert din exporturile totale, au crescut cu 16% până la 3,7 miliarde de euro în 2019, în condiţiile în care volumul livrărilor a crescut cu 5,5%.

La data de 18 octombrie 2019, administraţia Trump a introdus tarife vamale de până la 25% pentru o serie de produse alimentare printre care se numără şi vinurile franceze, spaniole şi germane cu un conţinut de alcool de cel puţin 14 grade, ca represalii la tratamentul preferenţial pe care Uniunea Europeană l-a acordat producătorului de avioane Airbus.

Tot anul trecut, incertitudinile cu privire la data şi condiţiile în care se va face ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au determinat consumatorii din Marea Britanie să cumpere în avans stocuri de vinuri şi băuturi spirtoase franceze. În consecinţă, exporturile spre Marea Britanie au crescut cu 4,4% până la 1,4 miliarde de euro în 2019.

"Acest rezultat pozitiv pentru 2019 nu ar trebui să ne inducă în eroare: tensiunile comerciale şi politice internaţionale au afectat puternic exporturile de vinuri şi băuturi spirtoase franceze şi anunţă un an 2020 dificil", a subliniat preşedintele FEVS, Antoine Leccia.

Federaţia subliniază că, după intrarea în vigoare a tarifelor vamale americane, la 18 octombrie 2019, exporturile franceze de vinuri în sticlă au scăzut cu 17,5% în ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce a antrenat pierderi de 40 milioane euro sub forma unor vânzări ratate.

"Aceste sancţiuni arbitrare ne-au afectat sectorul după 18 octombrie şi ne ameninţă dezvoltarea pe principala noastră piaţă, ceea ce va avea un impact puternic asupra companiilor exportatoare şi, la nivel mai general, asupra celor 500.000 de jucători din sectorul vinul", susţine FEVS. În acest context, FEVS a cerut, încă odată, Guvernului francez să înfiinţeze un fond de compensare cu o valoare de 300 de milioane de euro pentru a susţine sectorul vinului.

Spre deosebire de creşterea livrărilor spre SUA şi Marea Britanie, exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase spre China au scăzut cu 4,7% anul trecut până la 953.000 de euro, iar cele spre Hong Kong au scăzut cu 9,4%, a subliniat FEVS.

Pe categorii de produse, vânzările de şampanie au fost aproape stabile în termeni de volum dar au crescut cu 7,5% ca valoare până la 3,1 miliarde de euro. De asemenea, vânzările de coniac, de departe cea mai importantă categorie de băuturi spirtoase exportate de Franţa, au crescut cu 111,4% până la 3,5 miliarde de euro.

Știriepsurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.