Reteaua Corect

Economia României a pierdut 500.000 de locuri de muncă de la debutul pandemiei

Scris de newsreporter in 02 octombrie 2020 la 10:12, in Business. 604 vizualizari Intra in discutie Tagurieconomie, locuri de munca, pandemie, pierdut, românia shortlinkhttp://crct.ro/nwKz

Realitatea nemiloasă a cifrelor: Economia României a pierdut 500.000 de locuri de muncă de la debutul pandemiei. Între 16 martie şi 1 septembrie, numărul contractelor încetate a depăşit 1,29 milioane, pe când numărul contractelor noi a fost de circa 800.000, scrie Ziarul Financiar.

Industria prelucrătoare a  fost prima în topul contractelor de muncă încetate, iar comerţul conduce clasamentul sectoarelor cu cele mai multe contracte noi.

 

De la debutul stării de ur­gen­ţă în România din cauza pandemiei de COVID-19 şi până pe 1 septembrie, mai mult de 1,29 milioane de muncă au fost încetate, conform informaţiilor oferite de Inspecţia Muncii, la solicitarea ZF.

Numărul contractelor de muncă noi înregistrate în aceeaşi perioadă a fost de 808.296.

Astfel, din diferenţa dintre con­tractele încetate şi cele noi înregistrate în REVISAL, rezultă că 482.608 de contracte de muncă au dispărut din piaţa locală a muncii de la debutul stării de urgenţă şi până pe 1 septembrie.

Cele mai multe contracte încetate au fost în industria prelucrătoare, mai mult de 209.000. Numărul contractelor noi înregistrate de companiile din in­dus­tria prelucrătoare a fost de 119.382, astfel că în total s-au pierdut peste 90.000 de locuri de muncă între 16 martie şi 1 septembrie.

„Industria prelucrătoare a fost pu­ter­nic impactată – aici au fost şi foarte multe contracte suspendate. Criza COVID a avut un impact mare pe fur­ni­zarea de materii prime din China/Asia şi apoi dificultăţile clien­ţi­lor europeni s-au răsfrânt şi asupra vânzării produselor“, crede Raluca Pârvu, busi­ness manager în cadrul BPI Group, companie de consultanţă în manage­ment şi resurse umane.

Cea mai mare diferenţă între con­tractele încetate şi cele noi a fost în ad­mi­nistraţie publică şi apărare, asigurări so­ciale din sistemul public, unde s-au în­cheiat peste 171.000 de contracte de mun­că şi au fost înregistrate numai 11.374, ceea ce înseamnă că au dispărut mai mult de 159.000 de locuri de muncă.

Un alt sector de activitate unde di­ferenţa dintre contractele de muncă în­cetate şi cele noi a fost distribuţia apei, sa­lubritate, gestionarea deşeu­rilor, unde s-au pierdut peste 156.000 de lo­curi de muncă de la debutul stării de urgenţă.

Comerţul este un  sector de activitate unde numărul de contracte noi a fost mai mare decât al celor în­cetate. Astfel, în comerţ au fost cu 32.333 mai multe contracte noi decât încetate între 16 martie şi 1 septembrie.  

Pe lângă comerţ, sectoare de acti­vitate precum învăţământul şi agri­cultura au fost şi ele cu contracte de mun­că pe plus în perioada pandemiei, cu 10.000, respectiv circa 6.600 de noi locuri de muncă înregistrate de la de­bu­tul pandemiei şi până pe 1 septembrie.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.