Reteaua Corect

Deficit crescut la 83,8 miliarde lei, în noul proiect al rectificării

Scris de newsreporter in 28 august 2021 la 10:30, in Business. 419 vizualizari Intra in discutie Taguricnsp, deficit, rectificare shortlinkhttp://crct.ro/nyl3

Noul proiect al rectificării prevede o creștere mai mare a deficitului decât era vorba inițial. Astfel, acesta ar urma să crească cu 3,266 miliarde lei, anterior (în proiectul inițial) fiind vorba de 3,224 miliarde lei. Practic autoritățile au decis creșterea cheltuielilor cu 18,790 miliarde lei (anterior era 18,747 miliarde lei). Pe partea de venituri a rămas aceeași sumă estimată, de 15,5 miliarde. Este vorba despre bugetul general consolidat, scrie HotNews.

Așadar, deficitul bugetar la final de an ar putea fi de 83,8 miliarde lei, conform noului proiect al rectificării, dacă nu mai apar modificări sau nu se schimbă lucrurile după cea de-a doua rectificare din acest an. În proiectul inițial era estimată suma de 83,757 miliarde lei .
Rămâne de văzut cum va apărea în Monitorul oficial, după ce va fi adoptată, până la urmă.

Ca procent, ar fi vorba tot despre un deficit 7,13% din PIB pentru final de an (ca în proiectul inițial), în scădere de la 7,16%, dar asta pentru că se raportează la un PIB nominal mai mare estimat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).

În ceea ce privește bugetul de stat, cheltuielile se majorează, pe sold, cu suma de 10,017 miliarde lei (anterior era vorba despre 9,975 miliarde lei.

• Cheltuielile de personal se majorează cu 235,1 milioane lei (anterior suma era de 225,3 milioane lei)
• Cheltuielile cu bunuri și servicii se majorează cu 1.641 miliarde lei (anterior era 1,636 miliarde lei)
• Cheltuielile cu subvențiile cresc cu 412,9 milioane lei (anterior erau 377,9 milioane lei)
• Transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 1,541 miliarde lei (anterior era 1,504 miliarde lei)
• Alte transferuri se majorează cu 2,291 miliarde lei ( anterior erau 2,263 miliarde lei)
• Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 15,9 milioane lei;
• Cheltuielile de capital se majorează cu 436,3 milioane lei (anterior erau 432,1 milioane lei)

Rectificarea bugetară pe instituții


*ce este în paranteză reprezintă suma alocată în vechiul proiect

*Reluăm materialul de joi

Administrația Prezidențială primește la fel -12,4 milioane lei

Consiliul Concurenței primește acum 2 milioane lei (anterior se dorea 1,5 milioane lei)

Secretariatul General al Guvernului primește 89,9 milioane lei

Ministerul Dezvoltării primește acum 2,39 miliarde lei (anterior era vorba de 2,24 miliarde lei). A crescut suma pentru că s-au alocat locuințelor sociale.

Ministerul Finanțelor +168,8 milioane lei

Ministerul Justiției +13 milioane lei

Ministerul Afacerilor Interne + 29 milioane lei

Ministerul Tineretului și Sportului primește acum 51,1 milioane lei (anterior se dădeau 23,1 milioane lei)

Ministerul Agriculturii +150 milioane lei.

Ministerul Mediului +533,8 milioane lei

Ministerul Transporturilor primește acum 660,6 milioane lei (anterior primea 625,6 milioane lei). Banii în plus ar fi pentru Metrorex.

Ministerul Educației +210 milioane lei

Ministerul Sănătății +3,72 miliarde lei

Ministerul Culturii +12,3 milioane lei

Ministerul Public primește acum 18,8 milioane lei (anterior suma era de 4,3 milioane lei)

Agenția Națională de Integritate +8,75 milioane lei

SRI +116,9 milioane lei

SIE +17,2 milioane lei

STS +41,1 milioane lei

Ministerul Economiei +40,6 milioane lei

Ministerul Energiei +650,5 milioane lei

Academia Română +22,5 milioane lei

ANSVSA +134,1 milioane lei

Societatea Română de Radiodifuziune +20 milioane lei

TVR +13 milioane lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +760,7 milioane lei

Autoritatea Electorală Permanentă primește acum 1,75 milioane lei (anterior era vorba despre 101,7 milioane lei). Practic au decis să nu mai subvenționeze cu 100 de milioane partidele politice.

Ministerul Finanțelor - Acțiuni generale - de unde se acordă și bani pentru Fondul de rezervă al Guvernului, primește acum 2,9 miliarde lei (anterior primea 3 miliarde lei).

Scăderi ale bugetelor

 

  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale: -2,781 miliarde lei, per sold. Se propune diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii și majorarea transferurilor către bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 547,1 milioane lei.
  • Curtea de Conturi pierde 10 milioane lei
  • Senatul pierde 1,9 milioane lei

 

Consiliul Fiscal critică dur rectificarea

Proiectul de rectificare bugetară slăbește consolidarea bugetară așa cum era anunțată pentru anul 2021, spune Consiliul Fiscal, într-o opinie critică la adresa documentului transmis de Ministerul Finanțelor.

Potrivit instituției, se manifestă astfel un derapaj major  pe partea de cheltuieli bugetare având drept explicații principale incapacitatea de a le ține sub control, o sub-bugetare în construcția bugetară inițială și creșteri de prețuri peste așteptări la bunuri și servicii achiziționate de stat.

Autoritățile trebuie să aibă în vedere următorul aspect: consolidarea bugetară este esențială pentru stabilizarea nivelului datoriei publice, pentru stabilitatea monedei naționale, pentru stabilitatea economică a României.

Pe partea de cheltuieli bugetare are loc o majorare de proporții (+21,4 miliarde lei) comparativ cu parametrii aprobați prin proiectul de buget, cauzele principale fiind suplimentările la cheltuieli de capital, alte transferuri, bunuri și servicii, cheltuieli de personal și asistență socială. Se manifestă astfel un derapaj major pe partea de cheltuieli bugetare având drept explicații principale incapacitatea de a le ține sub control, o sub-bugetare în construcția bugetară inițială și creșteri de prețuri peste așteptări la bunuri și servicii achiziționate de stat.

• CF identifică o sub-bugetare la nivelul cheltuielilor de asistență socială în cuantum de 0,3 pp din PIB și riscuri de depășire a anvelopei bugetare pentru cheltuielile de personal și cele cu bunuri și servicii.

• Considerând nerealizarea probabilă a veniturilor din închirierea benzilor de frecvență 5G și necesarul suplimentar identificat de CF la nivelul cheltuielilor cu asistența socială, rezultă un ecart nefavorabil în cuantum de circa 0,5% din PIB față de noua estimare de deficit bugetar de 7,13% din PIB, care reclamă măsuri suplimentare pentru respectarea acesteia.

 

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.