Reteaua Corect

Cum arată rectificarea mascată a Guvernului Ciolacu: Cine ia bani mai mulți

În 2023 nu am avut o rectificare bugetară în adevăratul sens al cuvântului. În schimb am avut o Ordonanță (OUG 90/2023) care servește aceluiași scop. O punem numi chiar o rectificare mascată. De fapt, se fac distribuiri prin Fondul de rezervă al Guvernului, ce ar fi trebuit folosit, conform legii, pentru lucruri urgente, scrie HotNews.

Dar în decursul timpului, câte puțin în fiecare an, acest fond s-a transformat în cu totul altceva. Un fel de “găleată” din care se alimentează diverse bugete pentru că bugetul de stat a fost scris prost. Cel mai prost din ultimii ani a fost cel pe 2023: de aceea avem și legea privind creșterile de taxe (296/2023).

Primele măsuri de după acea OUG au apărut joi în Monitorul oficial:

  • Ministerul Agriculturii a primit 14,3 milioane lei, din care 7,8 milioane lei pentru salarii.
  • Administrația Prezidențială: 7,54 miliaoane lei la bunuri și servicii „în vederea asigurării finanțării serviciilor necesare îndeplinirii atribuțiilor constituționale și legale ale Președintelui României”.
  • Secretariatul General al Guvernului pentru Agenția Națională pentru Sport: 32 milioane lei la capitolul dedicat „culturii, recreerii și religiei”. Banii sunt pentru pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale instituțiilor subordonate, aferente lunilor octombrie și noiembrie 2023.
  • Secretariatul General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale: 10,5 milioane lei pentru plata drepturilor salariale și a unor drepturi corelative pentru personalul instituției, a drepturilor izvorâte din punerea în executare a titlurilor executorii, precum și a obligațiilor fiscale aferente.
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS): 43,9 milioane lei pentru salarii.
  • TVR: 42,8 milioane lei (nu este clar pentru ce se transferă această sumă, dar intră la capitolul „cultură, recreere și religie”).
  • Ministerul Cercetării: 5,98 milioane lei, din care 5,97 milioane lei pentru salarii, restul fiind pentru pentru finanțarea personalului cu handicap neîncadrat.

Conform Consiliului Fiscal, în România avem „o negare a realității”, nu se înțelege că o corecție de amploare, fie și graduală (în câțiva ani), de la peste 6,5% la 3% din PIB, înseamnă reducere de venituri.

CF a așteptat rectificarea bugetară și a solicitat, în septembrie a.c., date de la Ministerul de Finanțe pentru a elabora propria opinie.

Conform instituției, Ordonanța este o rectificare în fapt, care duce la o restructurare de cheltuieli publice.

Citește și: Consiliul Fiscal dă de pământ cu măsurile fiscale luate de Guvern: În România avem „o negare a realității” / Este surprinzătoare motivarea publică a OUG nr. 90/2023 / E nevoie de construcții bugetare realiste

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.