Reteaua Corect

Producătorii de ţigarete sunt nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a majora acciza la tutun

Scris de newsreporter in 01 august 2019 la 21:29, in Companii. 2155 vizualizari Intra in discutie Taguriacciza, majorare, tigari shortlinkhttp://crct.ro/nuNa

Producătorul de tutun JTI consideră că intenţia Guvernului, anunţată în presă, de a devansa mărirea accizei cu şapte luni, începând cu septembrie, aruncă în aer predictibilitatea fiscală şi planurile de afaceri.

Iniţiativa anunţată este argumentată prin alinierea la Directiva UE, care prevede că incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie 60%. Directiva stabileşte însă şi modul în care creşte acciza: de la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidenţa scade sub 60%, precizează compania.

Era de aşteptat ca o creştere a accizei să se producă, dar în ianuarie 2020, nu în septembrie, adică peste mai puţin de o lună. Dacă acciza ar fi mărită în ianuarie, companiile producătoare ar avea timp să îşi adapteze planurile de afaceri, iar Bugetul ar încasa un plus de circa 70 de milioane de lei. Nu contestăm dreptul Guvernului de a creşte taxele şi ne conformăm legii, dar solicităm echilibru şi predictibilitate. Din nou, ca de atâtea ori când Guvernul are nevoie de bani pe termen scurt, industria tutunului devine pedepsitul de serviciu. Din nou, se face politică pe termen scurt şi pe genunchi. Acest hei-rupism dăunează grav mediului economic, pentru că planurile de afaceri sunt date peste cap”, spune Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

Într-o scrisoare oficială trimisă astăzi către Ministerul Finanţelor Publice, JTI solicită autorităţilor să ţină cont „de cerinţele legislaţiei europene în domeniul accizelor la ţigarete care prevăd atât incidenţa, care trebuie sa fie 60% din preţul mediu ponderat de vânzare, cât şi modalitatea de creştere, răspunzând astfel nevoii de predictibilitate a cadrului fiscal”.

Surse oficiale au anunţat că Guvernul va majora de la începutul lunii septembrie acciza pentru ţigarete, de la 483,74 lei/1.000 de ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete de la 1 septembrie. Majorarea este determinată de necesitatea alinierii accizei din România cu cea la nivelul UE.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.