Reteaua Corect

În plină anchetă a DNA, Tel Drum a dat lovitura

Tel Drum a câştigat contractul pentru deszăpezirea drumurilor din Teleorman pentru următorii patru ani, scrie Jurnalul Naţional în ediţia de luni, informează Antena3. La licitaţie, nicio altă firmă nu a făcut concurenţă, scrie Știrpesurse.ro.

Astfel, în plină anchetă a DNA, Tel Drum va primi, până în 2021, aproximativ 96 de milioane de lei la Consiliul Judeţean Teleorman. Acesta este cel mai mare contract câştigat anul acesta de firma în cauză.

De-a lungul timpului, deja faimoasa companie a semnat nu mai puţin de 200 de constacte cu statul român a căror valoare totală se apropie de jumătate de miliard de euro.

DNA anunța, pe 18 august, că societatea Tel Drum SA și reprezentanții acesteia — Petre Pitiș și Mircea Vișan — au fost puși sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În același dosar au fost puși sub urmărire penală și societatea WFA Impex SRL, Florian Ion, reprezentant al acestei firme, și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum SA, toți pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.