Reteaua Corect

CFR Călători vrea să modernizeze 440 de vagoane

Scris de newsreporter in 07 ianuarie 2021 la 12:18, in Companii. 1418 vizualizari Intra in discutie Taguricfr, modernizare, vagoane shortlinkhttp://crct.ro/nxcw

CFR Călători are în plan ca în 2021 să repare şi să modernizeze în jur de 440 de vagoane, însă este puternic dependentă de bugetul pe care îl va primi, a declarat, miercuri, Dan Costescu, directorul general al companiei.

"Pentru acest an, noi ne continuăm planurile aşa cum le-am stabilit şi le-am anunţat încă de la începutul lui 2020. Am stabilit atunci trei piloni importanţi: 1 - să punem călătorul în centrul deciziilor noastre, vocea lui va trebui să fie auzită, să se transforme în decizii; 2 - să ne ocupăm de trenuri mai bine decât în ultimii ani, şi s-a văzut acest lucru - v-am anunţat deja obiectivul 1000 plus, am ajuns la 1000 de vagoane după ce în sezonul trecut aveam doar 790, deci e o creştere de aproape 30% de parc, vă spun este fără precedent în Europa. Evident că ne trebuie şi buget pentru acest lucru. În acest an ne-am propus să reparăm şi să modernizăm undeva la 440 de vagoane. Evident că avem şi la scadenţă. Obiectivul nostru este să creştem controlat şi în niciun caz să scădem sub 1000 de vagoane. Din cele 440 - 400 ar fi doar cele reparate, iar 40-50 să fie vagoane modernizate. Repet, suntem puternic dependenţi de bugetul pe care-l vom primi. Anul trecut prin faptul că am dublat practic viteza de modernizare faţă de anii precedenţi, am primit aceste fonduri şi am convingerea că şi în acest an aceste eforturi ale noastre vor fi din nou apreciate şi vor continua să vină banii pe investiţii", a afirmat Costescu.

Potrivit acestuia, compania are în plan să modernizeze şi vagoanele care formează trenurile internaţionale, pentru a fi pregătită în momentul redeschiderii graniţelor, ca urmare a stopării pandemiei de coronavirus.

"Noi avem în afară de aceste 440 de vagoane pentru exploatarea internă avem şi nişte ţinte externe. Ne dorim să realizăm şi nişte trenuri internaţionale pentru a putea să mergem până la Viena sau în alte destinaţii în momentul când se vor deschide graniţele şi va trebui să contracarăm cumva ofensiva care va exista din partea celorlalţi operatori europeni. Pentru aceasta ne-am propus un set de garnituri noi pentru internaţional care să fie vopsite identic, să aibă aceeaşi schemă de vopsire, să fie uniforme, indiferent că sunt de clasa 1 sau clasa a 2-a, vagoane de dormit sau cuşetă. Avem undeva acum o estimare la 350 de milioane de lei pentru investiţii. Doar pentru investiţii vorbesc, pentru că este capitol separat din buget. Vagoane aduse în stare nouă prin modernizare - este pârghia pe care o avem. În primul rând, eu îmi doresc ca atunci când se vor deschide graniţele şi se va putea opera foarte uşor dintr-o ţară în alta România, în speţă CFR Călători să fie pregătită pentru acest pas, şi asta înseamnă să aibă aceste vagoane gata", a adăugat el.

Miercuri, CFR Călători a organizat un eveniment de promovare a rutei recent lansate Gara de Nord-Otopeni, prilej cu care au fost prezentate noile uniforme ce vor fi purtate de personalul companiei.

"Aici avem o acţiune de promovare clasică pentru ruta de Otopeni care a fost deschisă destul de recent. Profităm de această acţiune de promovare, atât în Gara de Nord, cât şi la aeroport, pentru a ne prezenta şi uniformele. Este un salt important faţă de ceea ce aveam înainte. E un eveniment care se întâmplă după o aşteptare de aproape 7 ani. Am reuşit acum. În primă fază sunt 4000 de angajaţi care beneficiază de aceste uniforme. Sunt şefii de tren şi conductorii, personalul comercial de la casă, personalul de informare, şefii de staţii şi tot ce ţine de funcţia de conducere de la comanda personalului, până la şefii de staţie şi instructori. Deci, o categorie destul de largă. Avem două seturi de uniforme - cele de iarnă şi cele de vară. Preţurile, după părerea mea, sunt într-un raport bun cu calitate", a susţinut Dan Costescu.

Preţurile noilor uniforme variază între 750 şi 800 de lei pentru varianta de vară (femei sau bărbaţi) şi 1.200 - 1.250 de lei pentru cea de iarnă, care include şi geacă.

Şeful CFR Călători a dat asigurări că şi atitudinea personalului companiei faţă de călători este în schimbare, aceştia urmând cursuri de comunicare.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.