Reteaua Corect

Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare

Scris de newsreporter in 18 Mai 2022 la 10:32, in Business. 297 vizualizari Intra in discutie Taguriciuca, sistem de impozitare, taxe noi shortlinkhttp://crct.ro/nzBb

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat despre renunțarea la cota unică și trecerea la impozitarea progresivă, dar a refuzat să ofere detalii susținând că așteaptă soluțiile propuse de Ministerul Finanțelor. Ciucă a ținut să precizeze faptul că anul acesta nu se va schimba sistemul fiscal și nici nu vom avea taxe noi, relatează Știripesurse.

”În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după amiază am stabilut ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afcaeri şi cu întregul mediu asociativ”, a spus premierul.

El a precizat că vor căuta ca prin măsurile luate să asigure o optimizare a mediului fiscal.

”Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea”, a mai spus premierul, precizând că un anunţ se va face după ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize.

”Vreau să fac o clarificare, anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi, pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare, este să găsim acele soluţii pentru optimizarea fiscală”, a spus premierul, arătând că după ce a participat la un eveniment, alături de mediul de afaceri, nu putem discuta despre ”taxe care vin peste noapte şi să impac teze negativ asupra planurilor de bussines”.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.