Reteaua Corect

Cele mai profitabile companii din România

Trei afaceri din energie şi două din retail au adunat în conturi profituri de 9 miliarde de lei în 2018, scrie Ziarul Financiar.

Patru businessuri din România au raportat anul trecut un profit net de peste 1 mld. lei ♦ Dedeman este cel mai nou nume în clubul miliardarilor, din care fac parte trei giganţi din energie.

Cele mai profitabile cinci compa­nii din România au adunat anul trecut în conturi profituri nete de aproape 9 mld. lei, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului şi din catalogul Cei mai mari jucători din economie, anuar ajuns la cea de-a 14-a ediţie şi lansat astăzi în cadrul conferinţei cu acelaşi nume.

Podiumul celor mai profitabile companii din economie e alcătuit exclusiv din jucători din energie, mai exact OMV Petrom SA şi două „perle“ ale statului - Hidroelectrica şi Romgaz.

Pe următoarele locuri se află Dedeman şi Kaufland, ambele companii din retail, prima o afacere antreprenorială româ­neas­că din segmentul de bricolaj, iar a doua un gigant german ce deţine o reţea de peste 120 de hipermarketuri cu preţuri mici. Dedeman, al cărei profit net a crescut cu aproape 14% anul trecut, este singurul busi­ness antreprenorial din top 5 şi chiar top 10. De altfel, este cel mai profitabil retailer din Ro­mâ­nia, depăşind giganţi precum cei din comerţul alimentar.

Patru dintre cele cinci companii analizate de ZF au depăşit nivelul de 1 mld. lei profit net. Dedeman e cel mai nou membru în „clubul miliar­darilor“ condus detaşat de OMV Petrom cu aproape 4 mld. lei.

Giganţii din top 5 cele mai profitabile companii din economie au afaceri cumulate de 45,2 mld. lei, adică o marjă medie de 20%. Marja e trasă în jos de Kaufland cu „doar“ 7%, fa­ţă de peste 45% în cazul Hidroelectrica. Retailerii au însă, prin tradiţie, marje mai mici, de regulă de o cifră. Dedeman e excepţia de mai mulţi ani.

Cu excepţia Romgaz, celelalte 4 businessuri au avut în 2018 un an bun, cu creşteri de profit de două cifre. Cea mai bună evoluţie e cea a OMV Petrom, plus 61%, urmată de Hidroelectrica (42%).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.