Reteaua Corect
Cristian Hostiuc

Cel mai important proiect imobiliar pe care ar trebui sa-l faca Bucurestiul in urmatorii 10 ani

Proiectul unui mall langa sau chiar peste Gara de Nord din Capitala nu este noua. Daca imi amintesc bine, ideea a fost pusa pe masa la inceputul anilor 2000, in timpul guvernarii PSD de catre Miron Mitrea, ministrul transporturilor pe vremea lui Adrian Nastase. Gara de Nord este administrata de Ministerul Transporturilor. Proiectul, chiar si ca discutie, parea atunci dintr-un alt film, avand in vedere ca Romania de-abia invata ce-i un card de debit, nu de credit.

In Capitala se construise numai un singur mall – Bucuresti Mall – unde era un adevarat pelerinaj. Proprietarii mallului Baneasa incercau de zor sa convinga bancherii sa le dea bani pentru un al doilea proiect si erau priviti cu scepticism. Bucurestiul parea prea sarac pentru alte centre comerciale.

La inceputul anilor 2000 salariul minim era de 45 de lei, cu un salariu mediu net de 300 de lei. In 2004 salariul minim urcase la 280 de lei, iar salariul mediu la 687 de lei.  Acum salariul minim este de 1.250 de lei, iar salariul mediu net se apropie de 2.000 de lei. Pretul unui apartament de doua camere in Militari se situa intre 10.000-12.000 de dolari atunci, iar acum este intre 50.000-60.000 de euro , iar in boom ajunsese chiar si la 100.000 de euro.

Prin 2006, ministrul transporturilor Radu Berceanu a reluat ideea dar, cum ii era obiceiul, numai in declaratii si mai putin in executii.

In 2012, ideea a fost repusa in discutie de Relu Fenechiu, PNL, in timpul guvernarii USL, pe modelul Garii Centrale din Bruxelles. Fenechiu nu a apucat sa faca mai mult, pentru ca s-a trezit in inchisoare intr-un dosar de pe vremea cand era om de afaceri in Iasi.

Nu stiu in ce stadiu se mai afla aceasta idee acum, dar in ultimii zece ani in Bucuresti s-a construit cate un mall pentru fiecare ministru al transporturilor pe care l-a avut Romania.

Acest proiect - un mall peste Gara de Nord, care ar atrage investitii intre 500 de milioane si un miliard de euro  - ar avea cel mai mare sens acum, pentru ca ar curata o zona aflata in mijlocul orasului si ar descongesiona o capitala care se ingramadeste in zona de Nord.

De doi ani de zile a inceput sa se ridice si zona Carrefour Orhideea - Podul Basarab, dincolo de celebrul centru comercial. In zona incep sa se construiasca cladiri de birouri (BCR, cea mai mare banca,  tocmai a anuntat ca-si va consolida operatiunile intr-o cladire nou-nouta in acea zona), iar IKEA a anuntat un proiect de apartamente. De altfel, mai sunt dezvoltatori imobiliari care au pe plansa proiecte rezidentiale si de birouri tot aici.

Bucurestiul se duce spre 3 milioane de locuitori si poate in 20 de ani va ajunge la 4 milioane. Este nevoie  de investitii imobiliare – rezidentiale si comerciale – care sa acomodeze milioanele in plus si care sa puna Capitala pe harta centrelor cu gulere albe.

Ca Bucurestiul sa respire, trebuie dezvoltate si alte zone, pentru a atrage investitii.

Gara de Nord - desi este in Centru - a ramas in urma, cu toate ca are cel mai mare trafic, alaturi de metrou.

Zona are un potential extraordinar dar intrebarea este cine face un asemenea proiect, mai ales cand in joc  este proprietatea statului?

In iunie avem alegeri la Primaria Capitalei si la primariile de sector. Nu stiu daca un asemenea proiect la Gara de Nord figureaza pe agenda candidatilor. Nu e treaba lor, pentru ca Gara de Nord este la Transporturi, la Guvern, nu?

Dar Primaria Capitalei este indatorata, iar ceea ce a facut Sorin Oprescu in 2015, adica sa rostogoleasca imprumuturi de 500 de milioane de euro luate pe vremea lui Videanu, nu rezolva bugetul primariei. Ca sa plateasca aceste datorii pentru podul de la Basarab si pentru Arena Nationala, Primaria Capitalei are nevoie de proiecte si investitii de pe urma carora sa stranga taxe si impozite.

Asa ca cei care se bat pentru Primaria Capitalei trebuie sa aduca in discutie si un proiect de acest gen, pentru ca un buget  sau atractia unui oras nu se face din proteste. Acest lucru este valabil pentru orice guvern.

Sursa: www.zf.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.