Reteaua Corect

Ce spun cifrele despre nivelul de trai ai bucureştenilor

Scris de newsreporter in 21 ianuarie 2022 la 12:26, in Business. 379 vizualizari Intra in discutie Taguribucurestean, bucuresti, nivel de trai shortlinkhttp://crct.ro/nz2z

Un locuitor din Bucureşti are în medie 13.850 de euro pe an pentru cheltuială, suma fiind cu 86% peste media na­ţională şi cu doar 8% sub media Europei. În regiune, doar locuitorii din Praga sunt puţin mai bogaţi decât bu­cu­reş­tenii, care la rândul lor îi depăşesc uşor pe cei din Varşovia, capitala Poloniei, cel mai dez­voltat stat din regiune din punct de ve­de­re economic. Pe cele trei le desparte însă foar­te puţin, respectiv circa 20 de euro pe lună, scrie ZF.

Pe ultimul loc în ceea ce priveşte nivelul de trai al locuitorilor din oraşele-capitală din Europa Centrală se găseşte Budapesta, cu o pu­tere de cumpărare cu 30% mai mică decât în Bucureşti, arată o analiză a ZF făcută pe ba­za datelor companiei de cercetare de piaţă GfK.

Deşi cifrele pun Bucureştiul foarte sus pe harta nivelului de trai, iar statistic Capitala stă la fel de bine ca alte mari oraşe europene, realitatea din teren spune o altă poveste. Sistemul sanitar, cel de educaţie şi cel de termoficare sunt învechite, demodate şi cu probleme, iar pentru ca oraşul să fie cu adevărat unul european e nevoie, dincolo de majorări salariale, de deschideri de centre de R&D şi IT sau de magazine noi, de investiţii de stat în infrastructura de bază a urbei.

Mai mult decât atât, Bucureştiul este o enclavă la nivel naţional. Astfel, puterea de cumpărare medie în Polonia, Ungaria şi Cehia e mai mare ca în România, iar asta vine ca urmare a unor disparităţi majore între bogaţi şi săraci pe plan local.

„La fel ca Franţa şi Polonia, România are un decalaj substanţial între bogaţi şi săraci. Bucurestenii au puterea de cum­pă­rare de pes­te trei ori mai mare în comparaţie cu locui­to­rii judeţului cel mai puţin bogat, Vaslui, unde venitul net disponibil repre­zintă aproxi­ma­tiv 56% din media naţională şi puţin sub 28% din media europeană“, arată analiza GfK.

Care sunt explicaţiile pentru aceste discrepanţe? De regulă, sediile centrale ale marilor investitori sunt în capitală.

La fel şi autorităţile centrale. Tot aici îşi găsesc locul investiţiile cu cea mai mare valoare adăugată pentru economie. Astfel, dacă în provincie merg fabricile, în capitală se află laboratoarele de cercetare-dezvoltare, spre exemplu. Iar astfel, şi salariile sunt pe măsură, iar rata şomajului e minimă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.