Ce se va întâmpla cu gazele naturale ale României?

În acest moment, piaţa locală este în zorii lansării unor noi fronturi de producţie, cele din zona de mare adâncime a Mării Negre. Ce rol va mai juca însă gazul natural pe termen lung, ţinând cont de tradiţia de peste un secol a acestui domeniu, dar mai ales de scăderea dramatică a consumului din ultimii 30 de ani?

„Trebuie să fie foarte clar faptul că în con­diţiile asigurate de legislaţia din Româ­nia, politica de valorificare a producţiei de hidro­carburi, inclusiv prin export, o face deţi­nătorul licenţelor de explorare-produc­ţie, respectiv cel care este titular şi/sau ope­ra­tor în perimetrele deţinute. Şi acesta nu mai este de mult numai Romgaz“, spune Neculai Pavlovschi, fost director general adjunct al Romgaz, unul dintre cei mai buni specialişti din domeniul de profil.

Romgaz este cel mai mare producător de gaze naturale din România, unica firmă de acest gen rămasă în portofoliul statului după privatizarea din 2004 a Petrom, produ­cător de petrol şi gaze. În acest moment, pia­ţa de explorare şi producţie de hidrocarburi din România este împărţită între mai mulţi investitori privaţi, în Marea Neagră, de exemplu, în zona de mare adâncime, operatorii de proiect fiind ameri­canii de la ExxonMobil şi ruşii de la Lukoil.

Gazul natural, pilon pentru industrializare

Extracţia gazelor naturale a fost unul dintre cei mai importanţi piloni pe care s-a bazat industrializarea României, îniante de Revoluţie piaţa locală fiind printre cei mai mari 10 producători de gaze naturale din lu­me, cu un consum de 40 mld. me­tri cubi, de peste trei ori mai mare faţă de cel de acum.

În ciuda potenţialului es­ti­mat pentru Marea Neagră, planurile pre­văd mai ales exportul în loc să construias­că oportunităţi de consum intern. Romgaz de altfel este singura companie care are în derulare un proiect concret pentru utilizarea noilor resurse pe plan intern prin intermediul unei centrale noi de producere a energiei electrice la Iernut.

Industria gazelor naturale are o istorie pe plan local de mai bine de 100 de ani.

„Descoperirea primei acu­mulă­ri indus­tri­a­le de gaze naturale a avut loc la Sărmăşel (ju­deţul Mureş) în anul 1909“, spune Aurel Emil Pop, fost şef al direcţiei de geologie din cadrul Romgaz.

Potrivit acestuia, sonda a erupt cu un de­bit de peste 900.000 mc/24 h, fiind conside­ra­tă la acea dată, în funcţie de debit,  a patra son­dă din lume.

„În anul 1913 sonda a fost cu­pla­tă şi a pro­dus în prima conductă de gaz metan con­­stru­ită în Ro­mâ­nia, Săr­mă­şel -Turda - Ocna Mureş“, mai spune Pop.

Cele trei etape

Fostul geolog al Romgaz spune că sunt trei etape esenţiale în istoria dezvoltării industriei de gaze naturale din România şi anume perioada dintre cele două războaie mondiale, perioada regi­mului comunist şi pe­rioada de după Revoluţie.

„În prima eta­pă, deşi au avut loc reorganizări frecvente, cu mutări de sedii ale societăţilor de gaze naturale în diverse oraşe din Ardeal (Cluj, Mediaş, Târnăveni), s-a amplificat progra­mul de lucrări geologice şi de foraj, punân­du-se în evidenţă zăcămin­te­le de la Copşa Mică (Sibiu), Bazna (Sibiu), Şaroş (Sibiu), Şincai (Mureş)“, explică Pop.

În 1948 s-a înfiinţat societatea româno-sovietică SOVROMGAZ cu sediul la Mediaş, care avea ca obiect de activitate explorarea, exploatarea, transportul şi desfacerea gazelor naturale. După desfiinţarea din 1954 a SOVROMGAZ, au urmat Partizanul Păcii, Trustul de Extracţie a Gazului Metan şi în final, din1957, Direcţia Generală a Gazului Metan cu sediul la Mediaş.

„Producţia de gaze naturale din zăcămintele de gaze naturale din operarea Întreprinderii de Extracţie Gaz Metan Metan Mediaş a atins în anul 1976 un maxim de 29,83 miliarde de metri cubi, din care 24,69 miliarde de metri cubi în Bazinul Transilvaniei şi 5,14 miliarde de metri cubi în zona extracarpatică. Este de menţionat, că această perioadă a fost cea mai importantă din dezvoltarea industriei gazului metan în România. Susţin această informaţie prin volumul deosebit de mare de lucrări de investiţii derulate şi aici mă refefer la prospecţiuni geologice şi geofizice, lucrări de foraje de cercetare geologică şi de exploatare, construcţia de depozite de înmagazinare a gazelor naturale în zăcăminte de gaze depletate, construirea de staţii de comprimare a gazelor la plecarea din câmpurile de gaze naturale, construirea de conducte în câmpurile de gaze aflate în exploatare“, mai spune Pop.

Resursa pe care a crescut România

Această efervescenţă înregistrată în industria gazului natural a contribuit major la industrializarea României.

„Beneficiind la un moment dat de resurse importante de gaze naturale, România le-a folosit în primul rând pentru  dezvoltare economică şi socială internă, distingându-se o lungă perioadă de timp prin utilizarea acestora ca materie primă şi ca pe o sursă de energie mult mai curată decât cărbunele care domina până prin anii 70-80 Europa postbelică. Totodată, la noi, gazele naturale au asigurat şi încă reprezintă o componentă importantă în gospodăriile populaţiei. În anii 60-70 , România exporta gaze naturale în Ungaria la un nivel de  200 milioane de metri cubi anual“, mai spune Pavlovschi. Astfel, înainte de  anii 90, România ajunsese în primii zece producători de gaze naturale la nivel global.

„În acea perioadă au fost descoperite principalele resurse şi a fost creată o vastă infrastructură pentru extracţie, transport, înmagazinare şi distribuţie având un nivel tehnic apropiat de cel la nivel internaţional. Toate acestea au avut loc pe fondul unei abundenţe în ce priveşte rezervele de gaze naturale fapt ce a determinat alocarea acestora pentru susţinerea unei politici de industrializare forţată în acei ani. Ca urmare, destul de vremelnic, ritmul de creştere a extracţiei de gaze naturale l-a devansat pe cel al descoperirii de noi rezerve instalându-se încă din anii 80 un declin accentuat al producţiei naţionale iar importurile de gaze din Rusia ajunseseră la peste 7 miliarde de metri cubi din cele aproape 40 de miliarde de metri cubi care se consumau în 1989“, explică Pavlovshi.

Situaţia de acum

Azi, România nu mai consumă decât 12 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Decăderea chimiei, una dintre industriile care au crescut pe fondul acestei bogăţii interne, a fost unul dintre factorii care au dus la prăbuşirea dramatică a consumului de gaz natural din România. În Ungaria de exemplu, o ţară dependentă în proporţie de 90% de importuri pentru a-şi acoperi consumul, lucrurile stau diferit. Potrivit Biroului Central de Statistică din Ungaria, în perioada 2008-2016 producţia de produse chimice, în valoare, a crescut cu peste 34%, depăşind pragul de 2,2 miliarde de euro. Producţia de medicamente, un alt sector care are un consum semnificativ de gaze, a crescut şi ea în valoare cu 23%.

„În prezent, mai mult ca oricând, poziţia de jucător în regiune va depinde de modul în care se va crea o reală şi calificată capacitate în primul rând intelectuală pentru promovarea intereselor naţionale în contextul cerinţelor impuse de aderarea la principiile şi practicile economice şi comerciale europene dominate de cerinţele liberalizării pieţelor, interconectării sistemelor, alinierii preţurilor, diversificării surselor de aprovizionare“, mai spune Neculai Pavlovschi.

Dincolo de potenţialul de producţie din zona de mare adâncime din Marea Neagră, România mai are zone care pot contribui la creşterea extracţiei de gaze naturale.

“O atenţie deosebită ar trebui acordată pentru adâncirea factorului de recuperare în zăcămintele convenţionale vechi. O creştere de numai 1% poate asigura o recuperare suplimentară  în condiţii economice de circa 10 miliarde de metri cubi într-o perioadă de producţie de circa 12 ani“, explică Pavlovschi.

La acestea se adaugă, adoptarea unor programe şi măsuri pentru valorificarea zăcămintelor neconvenţionale onshore sau eficientizarea modului de utilizare a gazelor, în special în procese de ardere.

“Din punctul de vedere geologic –geografic, Bazinul Transilvaniei reprezintă în continuare potenţialul major. Acolo sunt şi principalele elemente de infrastructură, de experienţă, competenţă şi tehnologie“, adaugă Pavlovschi.

Dacă potenţialul nu lipseşte de mai bine de 100 de ani, în prezent România duce o lipsă acută privind internalizarea consumului noilor resurse de gaze naturale.