Reteaua Corect

Ce ne așteaptă în 2023: estimările analiștilor. Unde va ajunge ROBOR

Scris de newsreporter in 22 decembrie 2022 la 11:02, in Business. 363 vizualizari Intra in discutie Taguri2023, analisti, buget, economie, estimari, pib, Robor, românia shortlinkhttp://crct.ro/nADs

Reducerea puterii de cumpărare datorată inflației își va pune amprenta asupra consumului anul viitor, susține Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România, potrivit HotNews.

În aceste condiții, spune el, și anticipațiile analiștilor CFA de creștere economică pentru anul 2023 s-au redus, acestea înregistrând o valoare de 1,3%.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 90% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0279 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1021 lei pentru un euro.

Ei se așteaptă ca ROBOR la 3 luni să ajungă la 8,22% anul viitor (12 luni).

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipatiilor a scazut la 6,6%, iar pentru anul 2023 valoarea estimata este de 6,2%.

Datoria publică în PIB este s-ar putea majora la 56% în următoarele 12 luni.

Guvernul a estimat pentru acest an un deficit bugetar de 5,74%, iar pentru 2023 de 4,4% din PIB. Creșterea economică pe care s-a construit bugetul este de 2,8%, iar inflația de 8% la finalul anului viitor.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.