Reteaua Corect

Câştigul salarial mediu net a urcat la 3.115 lei, în aprilie

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.115 lei în aprilie, în creştere faţă de luna precedentă cu 40 lei (+1,3%), cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în tehnologia informaţiei şi cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri și citate de Agerpres.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.105 lei, cu 1,1% mai mare decât în luna martie 2019.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 7.192 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 1.785 lei.

"În aprilie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice", precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 18,9% şi în extracţia minereurilor metalifere, cu 17,6%, iar cele mai importante scăderi în fabricarea produselor din tutun, cu 37,8%, şi în fabricarea băuturilor, cu 13,2%.

Potrivit INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%), respectiv în administraţie publică (+0,7%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,7%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.