Cât a fost cea mai mare tranzacţie realizată până acum de o companie antreprenorială românească din IT: Grupul american GlobalLogic va plăti 240 mil.euro pentru Fortech Cluj
Într-o ordine aleatorie, aş scoate în evidenţă următoarele „personalităţi”:
1. Războiul din Ucraina, de neconceput în secolul XXI în Europa - Rusia a invadat militar Ucraina cu tancuri, cu avioane, cu artilerie grea pe motiv că estul Ucrainei îi aparţine istoric şi că Ucraina, plus celelalte ţări foste membre ale blocului comunist, îi aparţin ca influenţă, iar extinderea NATO a fost o greşeală geopolitică care trebuie îndreptată prin război.
2. Inflaţia – Nimeni nu s-a gândit că doar în câteva luni creşterea preţurilor poate să fie atât de rapidă şi de mare încât să aducă inflaţia în lumea occidentală la cel mai înalt nivel din ultimii 30-40 de ani. Aşa ceva era de neconceput.
3. Cazul Schengen – Veto-ul dat de Austria, unul dintre principalii investitori străini în România, căruia i-am vândut petrolul, gazele, băncile, companiile de asigurări, pădurile, construcţia de autostrăzi etc., a aruncat România în aer, declanşând o reacţie negativă din partea poporului român.
4. ROBOR – Creşterea indicatorului de referinţă pentru credite a lovit economia, mai ales că această majorare de trei ori a avut loc în câteva luni.
5. Cursul valutar leu/euro – Deşi ne-am trezit cu un război la graniţă, deşi suntem cu inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, peste 16%, deşi avem un deficit al balanţei comerciale de neimaginat, de peste 33 de miliarde de euro, deşi suntem în criză la propriu şi la figurat, BNR şi Mugur Isărescu au reuşit să ţină cursul valutar leu/euro stabil, mai ales în condiţiile în care forintul maghiar, zlotul polonez au fost lovite în plin. Vom vedea în timp dacă această “ţinere” a cursului valutar va fi sau nu benefică pentru economie şi pentru business.
6. Cea mai mare tranzacţie de pe piaţa de birouri din România - Grupul Pavăl Holding, deţinut de fraţii Pavăl, proprietarii retailerului Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, au cumpărat cu 380 mil. euro portofoliul de birouri din România al grupului austriac CA Immo.
7. Voicu Oprean, principalul acţionar al grupului de IT AROBS Cluj, a încheiat una dintre cele mai mari tranzacţii realizate de un antreprenor român, cumpărând cu 18 milioane de euro operaţiunile unei multinaţionale, EMEA, din Suedia. Nu sunt foarte multe cazurile în care o companie românească, un antreprenor român, cumpără operaţiunile unei multinaţionale.
8. Romgaz – companie controlată de stat, a realizat una dintre cele mai mari tranzacţii din România, cumpărând cu 1,06 miliarde de euro jumătate din proiectul de gaze din Marea Neagră de la gigantul american Exxon.
9. Prăbuşirea pieţei crypto la nivel global, ceea ce a început să dezumfle această piaţă, care nu are nimic în spate. Căderea platformei FTX şi dezvăluirile care apar acum arată adevărata faţă a pieţei cripto, care în ultimii ani reuşise să cucerească întreaga lume.
10. Criza – de fapt, paradoxul acestei crize este că nu are efectele la care ne aşteptam, cel puţin pe piaţa muncii. În România, de când am intrat în criză, nu am văzut disponibilizări, nu am văzut tăieri de salarii ci dimpotrivă, presiuni pe creşterea salariilor şi o luptă la baionetă între companii pentru a găsi salariaţi. Din acest motiv salariile cresc iar economia României rezistă destul de bine.
11. Cea mai mare tranzacţie din IT-ul românesc – achiziţia Fortech Cluj de către o companie americană, GlobalLogic. Compania din Cluj, condusă de Călin Văduva, un antreprenor din IT care nu prea a ieşit în faţă, dar care va stabili un preţ de piaţă de 160/240 milioane de euro, ceea ce va face ca toate companiile româneşti din IT să fie mai valoroase. Până la această tranzacţie nu mi-a sărit în ochi numele lui Călin Văduva, nu-l cunosc personal, dar faptul că a realizat cel mai mare deal cu o companie din România din IT mă determină să-l pun „personalitatea anului”
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.