''Relansarea timida, datorata in principal cererii externe, va fi incetinita, probabil, pe termen scurt, din cauza tensiunilor de pe piete'', legate de criza datoriei, afirma FMI, intr-un raport privind zona euro, dat publicitatii miercuri, noteaza Money.ro.
Potrivit expertilor Fondului, salvarea nu va veni de la austeritatea bugetara, apreciata drept indispensabila, intrucat politicile de reducere a deficitelor vor avea, de asemenea, un impact pe termen mediu asupra cresterii economice si asupra persistentei unei rate ridicate a somajului.
Doar scaderea monedei unice va aduce un pic de oxigen, se precizeaza in raport. In prezent, FMI estimeaza ca zona euro va inregistra in acest an un avans economic de 1 la suta si de 1,25 de procente anul viitor.
Noile estimari ale fondului vin in contextul in care pietele financiare asteapta cu deosebit interes rezultatele testelor de stress aplicate bancilor europene, ce vor fi publicate maine. Daca testele vor confirma asteptarile optimiste ale oficialilor europeni, este de asteptat ca increderea in zona euro sa creasca, iar efectele pozitive sa se resfranga asupra cresterii economice.
A.E.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.